Monica Macovei susține că are trei motive pentru care este dezamăgită de Klaus Iohannis: Promulgarea legii alegerilor locale, printre nemulțumirile eurodeputatului
Europarlamentarul Monica Macovei a declarat joi că are cel puţin trei motive pentru care este dezamăgită de preşedintele Klaus Iohannis. Totuși, aceasta precizează că nu regretă că l-a votat pe Iohannis la alegerile din noiembrie 2014.
Primul motiv de nemulțumire invocat de Monica Macovei este legat de faptul că șeful statului a promulgat legea alegerilor locale prin care primarii sunt aleşi într-un singur tur de scrutin, iar şefii de Consilii Judeţene indirect de către consileri.
„Baroniada locală nu primeşte nici măcar o împunsătură de pix. Toţi primarii în funcţie vor câştiga în continuare. Baronii locali vor rămâne, toată reţeaua făcută de baronii locali va rămâne”, a declarat Macovei, pentru Gândul.
Numirea lui Daniel Constantin Horodniceanu la şefia DIICOT este încă o dezamăgire pentru europarlamentar.
„Vine de la Iaşi, nu am văzut dosare spectaculoase făcute de DIICOT Iaşi, clanul Cordunenilor din când în când luat câte unul, în rest nu-i anihilat. Dacă ai crimă organizată într-un oraş, în Iaşi de pildă, şi nu e anihilată în mare parte şi gradul de criminalitate este mare, înseamnă că tu, ca procuror şef al acelei Direcţii, nu ţi-ai făcut treaba de management, de coordonare a procurorilor, şi atunci pentru ce să fii promovat. Promovezi pe cineva care a dovedit deja, a făcut ceva, nu pe cineva care a fost, n-a făcut, că o să cred eu că o să facă. Nu, nu am niciun motiv să cred că o să facă”, a declarat Macovei.
Tot un motiv de dezamăgire pentru Monica Macovei este și atitudinea șefului statului cu privire la evoluțiile din juștiție și lupta anticorupție.
„În al treilea rând, aş vrea mai multă fermitate pe justiţie şi anticorupţie din partea domnului Iohannis. Afirmaţiile acestea nu e bine ce face Parlamentul mi se par mult prea slabe pentru ce se întâmplă. Avem 6 proiecte de lege, lumea nu ştie, sunt aruncate ca picăturile, să nu le vedem pe toate o dată. Dacă trece pică una, trece alta, că au prevederi identice. 6 proiecte de lege prin care se modifică Codul Penal şi Codul de Procedură Penală şi este un dezastru dacă oricare dintre ele intră o secundă în vigoare, pentru că, chiar dacă se schimbă la loc, ele îşi produc efectele pentru că se aplică legea mai favorabilă”, a mai spus Mcovei.
Totuși, europarlamentarul susține că nu regretă că i-a acordat votul lui Klaus Iohannis la alegerile prezidențiale.
„Nu spun că regret. Am sperat că va înţelege ce înseamnă să fii preşedinte. Înţeleg că nu are experienţă decât de primar, înţeleg că a fost şi cu Ponta, şi cu Voiculescu înainte, când au vrut să-l propună prim-ministru şi nu l-au propus, dar că, într-adevăr, se mai schimbă oamenii în viaţă. Constat că nu s-a schimbat. Nu pot să spun că regret, dar, da, sunt dezamăgită”, a mai declarat europarlamentarul.