Monica Iacob Ridzi, așteptată luni în fața magistraților Curții Supreme în dosarul de corupție

Publicat: 09 02. 2015, 07:52
Foto: avantulliber.ro

Monica Iacob Ridzi, fostul ministru al Tineretului și Sportului, este așteptată, luni, la Curtea Supremă pentru ca magistrații să ia în discuție un nou termen în dosarul în care aceasta este judecată pentru corupție.

Paul Diaconu, director al Direcției Generale Economice și Resurse Umane a Ministerului Tineretului și Sportului, a declarat, la termenul trecut, că își reproșează faptul că a acceptat să facă parte dn comisia de recepție, având în vedere că nu avea experiența necesară.

„Prima faptă pe care mi-o reproşez a fost că l-am ajutat pe inculpatul Iacobescu, la cererea doamnei Vârsta, să întocmească oferta tehnică pentru evenimentul de la Costineşti”, a precizat Diaconu, potrivit Adevarul.

Acesta a mai explicat că a discutat atât cu Monica Ridzi cât și cu șefa de cabinet.

„Le-am spus să oprim această achiziţie, întrucât nu mai este timp, dar doamna Ridzi a zis că este imposibil că este un act asumat în faţa Guvernului sau a partidului, nu mai ştiu. Afirmaţia s-a dovedit reală, deoarece în câteva zile s-a schimbat un articol din actul normativ de înfiinţare a ministerului, pentru a putea organiza acest eveniment”, a mai arătat fostul director din MTS.

Monica Iacob Ridzi a fost condamnată, în 28 ianuarie, de Curtea Supremă, la cinci ani de închisoare cu executare, în dosarul în care este acuzată de abuz în serviciu privind manifestările organizate în 2009 de Ziua Naţională a Tineretului, decizia nefiind definitivă.