Monica Bîrlădeanu vine la matinalul „B1, viaţa e frumoasă!” şi la “Razii de noapte”

Monica Bîrlădeanu vine la matinalul „B1, viaţa e frumoasă!” şi la “Razii de noapte”

Actorii Monica Bîrlădeanu şi Doru Boguţă vor fi prezenţi, vineri, 8 aprilie, în studioul matinalului „B1, viaţa e frumoasă!” şi luni, 11 aprilie, la emisiunea “Razii de noapte”, pentru a vorbi despre lansarea pe DVD a filmului “Francesca”.            

În cadrul celor două emisiuni de pe B1, publicul va avea ocazia să afle şi care sunt cele mai noi proiecte în care sunt implicaţi Monica Bîrlădeanu şi Doru Boguţă, noutăţi din viaţa Monicăi în America şi amănunte despre întâlnirea excepţională cu publicul, care va avea loc marţi, la ora 20.00, la “The Ark” (Str. Uranus,  nr. 150).           

Pelicula în care Bîrlădeanu şi Boguţă interpretează roluri principale va fi lansată pe DVD, marţi, 12 aprilie şi se va vinde împreună cu cotidianul “Evenimentul zilei”, la preţul de 12,90 lei.            

Tot atunci, se va lansa pe piaţă şi ediţia premium a DVD-ului care, pe lângă film, include şi making of, scene care au fost tăiate la montaj, şase interviuri cu regizorul Bobby Păunescu şi actorii şi fotografii din film şi de pe platourile de filmare.          

Francesca (Monica Bîrlădeanu) este o tânără educatoare al cărei vis este să plece în Italia. Aflată în căutarea unei vieţi mai bune, Francesca este pregătită să înfrunte orice, chiar şi reţinerile apropiaţilor săi. Planul este ca Miţă (Doru Boguţă), iubitul ei, să ajungă şi el în Italia, de îndată ce-şi va încheia micile afaceri de care se ocupa în România. Numai că evenimentele se precipită nefericit, adevăruri dureroase ies la iveală şi priorităţile se schimbă.           

„> este un film despre criza de identitate pe care o traversează societatea contemporană, o societate marcată de lipsa unor repere şi valori”, susţine Bobby Păunescu.

Lungmetrajul a avut premiera mondială în cadrul competiţiei oficiale a prestigiosului Festival Internaţional de Film de la Veneţia 2009, în deschiderea secţiunii „Orizzonti” şi are în palmares numeroase trofee.

“Francesca” este produs şi distribuit în exclusivitate de Mandragora Movies, iar producători sunt Bobby Păunescu şi Cristi Puiu. 

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
21:40 - Avocata lui Georgescu, despre anularea alegerilor: 9 milioane de români au fost declarați practic lipsiți de discernământ. Iohannis ocupă ilegal funcția. Guvernul e ilegitim, așa că orice act al său e nul de drept și infracțiune (VIDEO)
21:26 - S-a înregistrat cea mai caldă noapte de 7 ianuarie de când se fac măsurători în România. Câte grade au fost la Sibiu după miezul nopții
21:19 - Diana Buzoianu (USR): Alegerile în luna mai, de fapt, ne arată că au fost împinse în funcție de calendarul politic al PSD și PNL. Democrația din România este una care se clatină (VIDEO)
21:09 - Țara care și-a bătut propriul record pentru executarea celor mai multe femei într-un an. Cifrele sunt îngrijorătoare
21:08 - Dâmbovița: Cine era biciclistul care a murit după ce un șofer băut a dat cu mașina peste el
20:51 - România va vinde Germaniei gaze din exploatările din Marea Neagră. Burduja: Proiectul va aduce 20 de miliarde de euro la buget. Suntem bucuroși să contribuim la proiectul european de eliminare a dependenței de gazele rusești (VIDEO)
20:49 - Traseul din România unde siguranța pasagerilor din trenuri depinde de rezistența unui buștean. „O minune a făcut să nu avem accidente serioase”
20:49 - Elena Lasconi, după ce coaliția a stabilit calendarul alegerilor prezidenţiale: „De ce 4 mai? Cum au calculat această dată? De ce așa târziu? Românii așteaptă altceva după 35 de ani”
20:48 - Aterizare de urgență în Timișoara. Zgomotul care l-a determinat pe pilot să nu continue traseul
20:35 - Va mai putea candida Călin Georgescu la alegerile prezidențiale din acest an? Explicația dată de fostul judecător al CCR, Tudorel Toader (VIDEO)