Mihail Șaran, fondatorul companiei Bismobil Kitchen, a evadat vineri, 7 aprilie, după ședința instanței din Chișinău. Deși magistrații au admis cererea procurorilor de a-i înlocui suspectului arestul la domiciliu cu arestul în Penitenciarul 13, Șaran nu a fost prezent la pronunțarea încheierii judecătorești emise de Judecătoria Chișinău.
Fondatorul companiei Bismobil Kitchen, reținut pe 19 ianuarie 2023, pe Aeroportul din Chișinău, a fost mutat în arestul Penitenciarului 13, săptămâna trecută primind mandat de arestare la domiciliu.
Dosarul acestuia vizează o escrocherie care ar fi fost coordonată de acesta și alte persoane terțe, în urma căreia 158 de persoane din Republica Moldova au fost înșelate.
Compania lui Șaran ar fi lăsat fără mobilă și fără avansuri zeci de clienți din diverse localități ale României, unde a avut deschise showroom-uri, potrivit libertatea.ro.
La actuala etapă a investigațiilor, prejudiciul estimat cumulativ ajunge la aproape 40 de milioane de lei.