Sâmbătă, plafonul unui supermarket din Turda s-a prăbușit, provocând clipe de panică în rândul oamenilor.
Plfonul magazinului Profi din cartierul Micro 2 din Turda, judeţul Cluj s-a prăbuşit, iar cinci oameni aflați în interiorul magazinului au reușit să se autoevacueze, potrivit Antena 3.
Din primele informații, acoperișul magazinului ar fi căzut parțial din motive încă necunocute, în timp ce în clădire se aflau patru angajați și un client.
Toate persoanele aflate în magazin au reușit să iasă singuri, niciunul nu a fost rănit și nu a fost nevoie de îngrijiri medicale.
„O autospecială şi un echipaj SMURD s-au deplasat la faţa locului. În apelul de urgenţă s-a anunţat faptul că o parte a tavanului dintr-un supermarket situat pe strada Aviatorilor s-a prăbuşit. Nu sunt victime.
Înăuntru se afla doar personalul magazinului şi o persoană, care s-au autoevacuat la timp. Până acum, nu există persoane care să solicite ajutor medical”, se arată într-o informare a ISU Cluj.
Potrivit sursei citate, angajaţii au închis magazinul până la sosirea pompierilor.