Momente de groază și confuzie la o petrecere de majorat! Tavanul unei săli s-a prăbușit din senin peste invitați: „Am crezut că este cutremur”

Publicat: 09 08. 2023, 08:23
Sursa Foto: Captură Video

Este anchetă la Băile Herculane, după ce o petrecere de majorat a fost la un pas să se transforme într-o tragedie. Se pare că tavanul unui restaurant s-a prăbușit din senin peste invitați, iar doi tineri au avut nevoie de îngrijiri medicale.

În urma incidentului, autoritățile au deschis un dosar de cercetare penală pentru vătămare corporală din culpă, notează stirileprotv.ro.

Tavanul unui local s-a prăbușit peste invitaţi

Tavanul din rigips al localului din Băile Herculane, acolo unde avea loc majoratul, a căzut din senin peste oameni. La petrecere se aflau 50 de persoane, dintre care 30 adolescenți. Cei mai mulți dintre ei se aflau afară în momentul incidentului.

„Am văzut cum încep să se desprindă, nu știu, totul s-a întâmplat în câteva secunde. Am văzut că pică plăcile. Din instinct am vrut să mă ridic de pe scaun, din ridicare m-au prins niște plăci de rigips care i-au căzut exact pe tot spatele. Tavanul a căzut absolut tot, nu o bucățică, zgomotul a fost infernal, uitându-mă sus și văzând cum se cutremură tot, chiar am crezut că este cutremur”, a declarat Maria Balabuc, una dintre victime.

La fața locului au ajuns pompieri şi medici, care au acordat primul ajutor persoanelor prinse sub dărâmături.

„Am stat până dimineața în serviciul de urgență, mi s-a făcut CT. Din fericire, nu e nicio fractură. Tânărul care a venit spre mine, pe el l-a lovit în picioare și un profil metalic i-a sfâșiat pe spate o bucată. Împreună am stat la urgențe până dimineața”, a mai spus Maria Balabuc, victimă.

Mai mult decât atât, reprezentanții restaurantului nu au vrut să comentează cele întâmplate.