Momente de groază într-un avion aflat în aer. 12 persoane au fost rănite, pasagerii au fost izbiți de plafon

Publicat: 21 10. 2022, 13:04
Foto: Pixabay

Un zbor pe ruta Madrid – Buenos Aires s-a transformat în coșmar pentru cei 297 de pasageri aflați la bord. Turbulențe severe au zguduit avionul, iar 12 persoane au fost rănite, potrivit El Pais.

Cei care nu purtau centura au fost izbiți de plafon

Avionul a pierdut brusc din altitudine, iar cei care nu purtau centura de siguranță au fost aruncați din scaun și s-au lovit de plafon. A fost un zbor pe timp de noapte, iar cei mai mulți dintre pasageri dormeau în momentul incidentului.

Nouă persoane s-au lovit ușor și au avut vânătăi, în timp ce trei dintre pasageri au fost transportați la spital, după ce aeronava a aterizat la Buenos Aires.

Avionul care a aterizat pe aeroportul Barajas a trecut prin „turbulențe severe peste Oceanul Atlantic, lângă Brazilia”, a transmis operatorul Aerolineas Argentinas într-un comunicat de presă.

Și aeronava a suferit avarii după ce pasagerii s-au lovit cu capul de tavan, a mai transmis compania.
„Zburam de aproximativ șapte ore și dormeam aproape toți, pentru că la vremea aceea în Spania era aproape 3:00. Avionul a început să se miște foarte mult și le spun colegilor: „ce turbulențe, puneți-vă centura”.

M-am uitat la indicator să văd dacă lumina pentru fixarea centurii de siguranță era aprinsă și am văzut că nu este, dar aveam de gând să o pun oricum.

În timp ce o căutam, avionul a prins cea mai mare turbulență, nu știu câți metri a căzut brusc și m-am dus spre tavan”, a povestit un pasager.

„Am o vânătaie mică, dar un coleg a fost paralizat timp de trei minute, altul și-a rupt nasul”, a mai spus tânărul.

„Vreau doar să mi se reducă umflătura. Am fost unul dintre cei mai afectați și este posibil să am fractură nazală. M-am lovit cu capul de tavan. Aveam centura pusă și tocmai când am scos-o s-a întâmplat. Dar nu a fost vreun avertisment”, a spus un alt călător.

Compania aeriană spune însă că indicatorul care avertizează pasagerii să își pună centurile de siguranță a fost aprins, iar oamenii știau că vor urma turbulențe. Pasagerii neagă însă acest lucru.