De multe ori, oarecum fără să stăm să cugetăm prea mult și fără prea multe informații pe care să se bazeze logica, noi, românii, ne subapreciem atunci când ne raportăm la alte nații. Și chiar o facem cu entuziasm…
Din nefericire pentru el, un român care a s-a dus în Italia pentru a-și vizita fiica a fost dus de urgență la spitalul San Jacopo din Pistoia, duminică, 10 decembrie, după ce i s-a făcut rău. Și mai grav pentru el a fost faptul că fără să fi vrut neapărat a constatat că în unele cazuri serviciile medicale de urgență italiene lasă la fel de mult de dorit ca și cele de acasă.
Bărbatul spune că a fost nevoit să sufere de sete după ce a petrecut mai multe ore în unitatea medicală fără ca nimeni să fi venit să-l consulte. Mai mult, ca să-și potolească setea el a fost nevoit să plece din secția în care era internat până la fiica lui, care se afla în sala de așteptare.
„Tatăl meu a venit să mă viziteze din România ca să stea cu mine câteva săptămâni. Din păcate, în această perioadă s-a îmbolnăvit și situația s-a înrăutățit atât de mult încât duminică, 10 decembrie, a trebuit să chem ambulanța, fiind îngrijorați de nivelul lui de saturație la 83 și cu pneumonie. Tata a fost transportat la urgență în jurul orei 17,00”, a povestit fiica românului, conform lanazione.it.
„La câteva ore după ce tatăl meu a ajuns în secție, iar eu în sala de așteptare, l-am auzit strigând. Cerea apă în română, apoi a spus același cuvânt în italiană, singurul pe care îl cunoaște. Nimeni nu l-a ascultat, așa ca am întrebat-o pe asistentă dacă pot să intru să-l ajut să înțeleagă ce fac doctorii, dar am fost respinsă nepoliticos. După un timp îl văd pe tata cum deschide ușa sălii de așteptare și îmi cere disperat apă”, continuă ea, cu amărăciune, povestea.
Personalul medical nu i-a dat românului o sticlă de apă, dar l-a escortat înapoi în secție imediat după ce una de la fiica sa. De altfel, în răstimpul scurt în care s-au văzut, bărbatul i-a mărturisit fetei că se simte ca la închisoare.
„Am avut doar timp să îi dau sticla pe care a trebuit să o cumpăr într-un bar de lângă spital pentru că dozatorul din sala de așteptare era gol. L-am văzut plecând însoțit de personal în timp ce îmi spunea în românește că acea secție e ca o închisoare”, mai povestește femeia.
Românca descrie scene petrecute în sala de așteptare a spitalului italian, despre care nu credeam că pot fi posibile. „Un copil care aștepta să fie examinat a vărsat chiar în fața scaunelor. Voma a rămas acolo câteva ore, iar cei care așteptau au fost nevoiți să o acopere cu hârtie, dar mirosul a rămas. Nimeni nu a venit să curețe”, susține femeia.
Tatăl româncei a fost internat în spital abia dimineața următoare, la ora 10.00. „Înțeleg că asistentele și medicii sunt suprasolicitați, dar în acest caz am vrut doar să dau o mână de ajutor tatălui meu care nu înțelege limba italiană”, a conchis românca extrem de dezamăgită.