Moment spectaculos pe șantierul arheologic de la Topolița! Vestigii vechi de 7.000 de ani, descoperite lângă Târgu – Neamț

Moment spectaculos pe șantierul arheologic de la Topolița! Vestigii vechi de 7.000 de ani, descoperite lângă Târgu – Neamț

Vestigii arheologice vechi de 7.000 ani au fost descoperite, în apropiere de Târgu-Neamţ, de o echipă de arheologi din cadrul Complexului Muzeal Naţional Neamţ.

Descoperirea spectaculoasă a fost făcută pe șantierul arheologic de la Topoliţa, o localitate aflată la opt kilometri sud de oraşul Târgu-Neamţ. Echipa de arheologi a fost condusă de cercetătorul Vasile Diaconu, informează Agerpres.

În acest loc au fost identificate o serie de artefacte deosebite

Alături de arheologi au lucrat câteva echipe de tineri, studenţi, muncitori şi voluntari, care au scos din pământul uscat mărturii importante ce atestă prezenţa unor comunităţi umane de la care au rămas ruinele unor case incendiate.

Specialiștii de la Muzeul de Istorie şi Etnografie Târgu-Neamţ au recuperat, dintre resturile unei astfel de locuințe, obiecte interesante realizate din lut, piatră şi chiar cupru, afirmă Diaconu.

Micile statuete de lut sunt cele mai spectaculoase. Potrivit specialiștilor, aceste obiecte făceau parte din recuzita religioasă a oamenilor de acum 6.500 de ani.

Câteva reprezentări feminine descoperite în așezarea culturii Precucuteni de la Topolița au fost prezentate de cercetătorul Vasile Diaconu.

Descoperirea vestigiilor sunt o premieră

Este vorba despre mărturii de locuire cu o vechime de aproximativ 7000 de ani, atribuite Culturii Ceramicii Liniare.

„Descoperirile atribuite Culturii Ceramicii Liniare în judeţul Neamţ şi în zona subcarpatică a Moldovei sunt puţin numeroase, iar ceea ce am descoperit noi la Topoliţa în această campanie de săpături ne confirmă faptul că avem de a face cu o nouă aşezare a cărei vechime aproximativă este de 7.000 de ani.

Desigur, cele mai consistente descoperiri pe care le avem în situl de la Topoliţa aparţin culturii Precucuteni, deci strămoşilor faimoasei culturi Cucuteni. M-am bucurat să constat că şi în acest an ni s-au alăturat tineri inimoşi, care au dorit să sprijine prin efortul lor un demers ştiinţific important”, a declarat, pentru Agerpres, responsabilul ştiinţific al şantierului aheologic, Vasile Diaconu.

Specialiştii estimează că resturile locuinţei cercetate în acest an fac parte din cele peste 20 de construcţii care alcătuiau un mic sat preistoric acum mai bine de şase milenii.

În ultimii ani, tinerii sunt atrași de șantierul arheologic de la Topolița. Un detaliu lăudabil este acela că pe situl de la Topoliţa participă la cercetări şi studenţi de la facultăţile de istorie din Bucureşti, Iaşi şi Suceava, având astfel posibilitatea să intre în contact direct cu munca de arheolog.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`