Moment istoric pentru NASA. Sonda spațială Parker a ajuns mai aproape de Soare decât orice alt obiect spațial

Publicat: 27 12. 2024, 17:35
Foto: Pixabay.com

NASA a anunțat că sonda spațială Parker funcționează normal după ce a finalizat cu succes cea mai mare apropiere de Soare a unui obiect creat de omenire.

Obiectul s-a apropiat de soare la o distanță de 6,1 milioane de kilometri

Specialiștii de la Laboratorul de Fizică Aplicată Johns Hopkins (APL) din Laurel, Maryland, au recepționat semnalul sondei spațiale chiar înainte de miezul nopții, în noaptea de 26 decembrie, conform hotnews.ro. 

Echipa pierduse contactul cu sonda pe 24 decembrie, când aceasta s-a apropiat la doar 6,1 milioane de kilometri de suprafața Soarelui, deplasându-se cu o viteză de aproximativ 690.000 km/h.

Pentru cercetătorii americani, semnalul a fost o surpriză, deoarece se așteptau să-l primească abia pe 28 decembrie. Potrivit oficialilor NASA, sonda Parker va transmite din nou date detaliate de telemetrie despre starea sa pe 1 ianuarie.

„Apropierea record de Soare, în condițiile în care sonda a suportat temperaturi de până la 962 de grade Celsius, ne va permite să efectuăm măsurători care să ne ajute să înțelegem mai bine cum materialul din această regiune se încălzește la milioane de grade, să urmărim originea vântului solar și să descoperim cum particulele energetice sunt accelerate până aproape de viteza luminii”, subliniază oficialii NASA.

Sonda a fost lansată în 2018

Sonda Parker a fost lansată în 2018, cu scopul de a obține noi informații cu privire la Soare, la activitatea sa, dar și la modul în care furtunile solare pot afecta comunicațiile terestre.

„Poate că distanța la care a ajuns Sonda Parker față de steaua noastră, 6,1 milioane de kilometri, nu înseamnă mult. Trebuie să ne gândim că totuși există 148,9 milioane de kilometri care separă Terra de Soare. Dacă am reduce această distanță la numai un metru, atunci sonda Parker a ajuns la numai 4 centimetri de Soare” a subliniat Dr. Nicola Fox, unul dintre oficialii NASA pentru BBC.

Pentru a rezista temperaturilor extreme, dar și pentru a păstra o temperatură ambientală de 29 de grade Celsius în interior, sonda este protejată de un strat compozit de carbon, gros de 11,5 centimetri.

În plus, sonda Parker s-a deplasat mai rapid decât orice alt obiect creat de om, atingând o viteză de aproximativ 690.000 km/h.