MOL, amendată de ANPC în scandalul prețului la carburanți. Controale la zeci de benzinării din țară după controversa de miercuri (VIDEO)

Publicat: 10 03. 2022, 20:06
Actualizat: 10 03. 2022, 20:25
Foto: Pixabay.com

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor controlat peste 70 de stații de carburant din România și a acordat amenzi în valoare de 370.000 lei, iar cea mai mare dintre ele a fost aplicată chiar la sediul central al unui furnizor de carburanți, a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului Ciucă, Dan Cărbunaru, joi, la Palatul Victoria.

Deși oficialul nu a menționat despre ce furnizor este vorba, el a spus că este vorba despre unul cu 215 stații în țara noastră, ceea ce corespunde MOL, explică HotNews.ro.

ANPC, controale la zeci de benzinării din România

„Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor a controlat peste 70 de stații de carburant pe întregul teritoriu al țării, aplicând amenzi în valoare de 370.000 de lei, dintre care cea mai mare, de 100.000 de lei, a fost aplicată chiar la sediul central al unui furnizor de carburanți în România, care are pe teritoriul național 215 stații de carburant”, a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului, joi, la Palatul Victoria.

Stația de la Beiuș a fost și ea sancționată cu 35.000 de lei.

„Aș vrea să vă mai spun că stația de la Beiuș, devenită deja celebră în România în cursul zilei de ieri prin nivelul extrem de ridicat și de nejustificat al prețului practicat, a fost amendată cu 35.000 de lei, de asemenea fiind propusă și semnată și în acest caz decizie de încetare a practicilor comerciale incorecte. Mai exact, de fiecare dată când o astfel de decizie este emisă de Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului, pe lângă sancțiunea dată, pe lângă amendă, implică și revenirea la prețul anterior. Altminteri, în multe din aceste situații, aceste nereguli constatate de Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului, s-a constatat faptul că stocuri preexistente, care aveau o anumită valoare la vânzare, au fost comercializate la prețuri mai mari”, a adăugat Dan Cărbunaru.

Au fost luate și alte decizii de încetare a practicilor comerciale incorecte.

„Există încă patru decizii de încetare a practicilor comerciale incorecte emise pentru alți operatori economici, din Cluj și din Galați, așa cum vă spuneam, ordinul acesta de încetare a practicilor comerciale incorecte implicând revenirea la condițiile comerciale oferite de operatorul economic consumatorilor înainte de momentul respectiv, considerând inspectorii ANPC că nu există temei pentru majorarea de preț practicat de operatorii economici în ultimele două zile”, a mai spus el.

Ministerul Finanțelor a dispus o amplă acțiune de verificare a pieței combustibilului.

„Ministrul de Finanțe a dispus Direcției Generale Antifraudă din cadrul ANAF demararea unei ample acțiuni de verificare a pieței combustibilului din România, în conformitate cu atribuțiile legale ce-i revin, și sunt peste 100 de echipe consitutuite în acest sens pentru a verifica stațiile de vânzare, dar și distribuitorii engros, antrepozitele fiscale și companiile implicate. Detaliile acestor controale ample vor fi furnizate și de Guvern și de către autoritățile care le gestionează”, a continuat oficialul.