Moise Guran: Noi românii ne târâm din criză-n criză. De prin ‘70 România n-a mai avut o politică economică de stimulare a dezvoltării

Publicat: 12 05. 2015, 11:54
Foto: bzi.ro

Guvernatorul BNR Mugur Isărescu a declarat că România are nevoie de acordul cu FMI pentru că “în condiţiiile unor reforme fiscale de o asemenea amploare, României îi va fi greu să convingă pieţele internaţionale că bugetul va rămâne echilibrat”.

Adică, dacă vine FMI-ul şi zice, e ok, chiar dacă România taie TVA-ul, tot va reuşi să ţină deficitul sub control, atunci pieţele vor privi cu simpatie reforma fiscală din România, continuând să crediteze statul român, explică jurnalistul Moise Guran într-un editorial postat pe biziday.ro.

“Probabil guvernatorul BNR ştie că cei de la FMI nu vor fi în vecii vecilor şi amin de acord cu tăierile de taxe, dar, la experienţa sa, trebuie că Isărescu mai ştie ceva: FMI-ul este Bau-Baul perfect, el este folosit ca atare de toţi politicienii laşi, care nu au curajul să-şi asume răspunderea pentru măsuri economice ieşite din tipar”, scrie jurnalsitul pe blogul personal.

Totodată, există și probabilitatea ca Ponta să aștepte FMI-ul cu nerăbdare să-i spună: “aia n-o poţi face, aia e prea riscantă, stai cuminte, bagă-ţi minţile-n cap, am făcut noi o simulare aritmetică şi uite cam atât îţi mai rămâne din curajosul Cod Fiscal ultra-liberal…”

“Sunt semne clare că lui Ponta i s-a făcut frică, Isărescu ştie asta şi probabil şi FMI-ul ştie asta”, consideră Guran.

Nimeni niciodată n-a făcut şi nici nu va face politică economică de dezvoltare la braţ cu FMI, spune Moise guran.

”De prin 1980 şi până azi, deci de 35 de ani, noi românii ne târâm din criză-n criză, iar ceea ce numim noi creştere economică reprezintă doar intervale de uşoară revenire, între două crize.

Țara noastră nu progresează la modul real pentru că de prin ‘70 România n-a mai avut o politică economică de stimulare a dezvoltării”, se mai arată în articol. 

“Nu zic că trebuie să aruncăm cu bani în aer, nu spun că deficitul nu trebuie ţinut sub control, trebuie să facem şi asta, dar haideţi, de data asta, să încercăm şi fără FMI. Ne-or fi ajuns 35 de ani de criză gestionată de FMI, haideţi să intrăm şi noi în filozofia de dezvoltare a unor oameni liberi.

Haideţi să nu mai fim omizi, haideţi să ne asumăm cel puţin riscul de evolua, aşa cum şi omizile o fac la un moment dat şi, ce să vezi, încep să zboare”, concluzionează jurnalistul Moise Guran.