Moise Guran: Iohannis a făcut, în sfârşit, primul său act de guvernare – a moşit un pact pentru înarmarea României

Moise Guran: Iohannis a făcut, în sfârşit, primul său act de guvernare - a moşit un pact pentru înarmarea României

Klaus Iohannis a avut, luni, consultări cu partidele politice, pe tema bugetului pentru Apărare. Au fost primele consultări pe care Iohannis le-a demarat de la preluarea mandatului.

Consultările preşedintelui Klaus Iohannis cu partidele parlamentare vizează încheierea unui acord politic cu scopul asigurării, în anul 2017, a unui prag minimal de 2% din PIB pentru Ministerul Apărării Naţionale.

În acest context,  Moise Guran declară că, în contractele de Apărare, nu se aplică respectarea regulilor de transparenţă a licitaţiilor prevăzute de legislaţia europeană. Jurnalistul consideră că unele decizii lasă loc de şpăgi, într-o zonă atât de sensibilă în care s-ar putea ca nici SRI-ul să nu aibă acces.

”În contractele de Apărare, nu se aplică respectarea regulilor de transparenţă a licitaţiilor prevăzute de legislaţia europeană. Asta, datorită caracterului sensibil al acestui tip de contracte. Desigur, asta lasă mult loc pentru contracte cu dedicaţie, pentru că nimeni, nici eu nu ştiu, nici tu, nici chiar preşedintele României nu poate decide ce arme ar trebui să achiziţioneze armata română. Acestea sunt decizii luate de militari, ceea ce lasă loc de şpăgi, într-o zonă atât de sensibilă în care s-ar putea ca nici SRI-ul să nu aibă acces.”, scrie Guran pe biziday.ro.

Astfel, Klaus Iohannis a “moșit un pact transpartinic pentru înarmarea României”. Șeful statului a precizat, însă, într-un mod extrem de clar faptul că această “alocaţie uriaşă din bani publici pentru Armată trebuie să se întoarcă în economia românească şi să creeze locuri de muncă.”

Ar fi bine ca Armata Română să aibă în vedere, în primul rând, achiziţiile făcute din România.

“Dacă acestea nu pot produce armament la standardele de care este nevoie pentru apărarea României, atunci orice contract de achiziţii viitor trebuie să prevadă negocieri pentru investiţii care să creeze locuri de muncă în România.”, afirmă Moise Guran.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`