Moise Guran scrie un editorial pe blogul său Biziday despre numărul mare de ofițeri ai SRI care lucrează în Direcția Antifraudă din cadrul ANAF.
Pornind de la câteva curiozități de tipul „e normal să se întâmple asta?”, „România e condusă de serviciile secrete?”, „nu cumva Udrea are dreptate?”, jurnalistul a pornit o investigație proprie.
„Am aflat, de exemplu, că ar exista chiar o decizie secretă a CSAT, prin care s-ar fi dispus ca un număr de ofiţeri să fie detaşaţi pe faţă, deci nu acoperiţi, ci cu ordin de serviciu, să facă parte din structurile centrale şi locale ale DGAF (Direcţia Antifraudă), pentru a pune la punct proceduri de control care să împiedice cârdăşia organelor de control cu evazioniştii. Prezenţa acestor ofiţeri în structură este o certitudine. Toată lumea ştie de ei”, scrie Guran.
De altfel, „un număr de ofițeri ar fi fost conspirați în inspectori pentru a curăța sistemul din interior”.
În ceea ce privește modalitatea de control implementată pentru detașarea ofițerilor înseamnă o analiză de risc realizată la nivel central, apoi se stabilește o strategie de control pentru o anumită zonă a țării. Următorul pas este crearea unei liste de firme care ar urma să fie controlate.
„Lista şi tematica de control pentru fiecare firmă o ştie doar Bucureştiul (câţiva oameni) şi şeful structurii regionale a Antifraudei (sunt opt structuri regionale)”, scrie jurnalistul.
„De altfel, ofiţerii SRI care lucrează detaşaţi în cadrul Fiscului la nivel regional ţin legătura/coordonarea şi cu cei de la DNA şi, respectiv, SRI. Ceilalţi inspectori ştiu aceste lucruri, de fapt toţi se tem, toţi bârfesc, nimeni nu mai vorbeşte cu nimeni la telefon. Logic ar fi ca tentaţia de a se lăsa corupţi să scadă direct proporţional cu teama de puşcărie dar, cine ştie?”, adaugă acesta.
Moise Guran precizează că „din ce înțeleg eu, rostul ofițerilor SRI în Direcția Antifraudă este acela să curețe sistemul”, dar că „nu îmi este nici mie clar cât timp vor face asta și când vor fi retrași, dacă vor fi retrași vreodată, sau dacă vor fi doar înlocuiți de alții care să țină permanent Fiscul sub observație”.
„Sunt însă gata să bag mâna în foc că SRI-ul ştia şi pe vremea Gărzii Financiare când şi cum era folosită aceasta pentru a mâna firmele adversarilor politici către faliment sau cum se colectau bani într-un sistem piramidal”, scrie acesta.
„Dar eu cred că Fiscul nu mai trebuie lăsat niciodată în mâna politrucilor. Este, desigur, treaba politicienilor să stabilească cum se cheltuieşte banul public, este treaba procurorilor să îi prindă atunci când îl fură, dar treaba Fiscului este să se asigure că toată lumea plăteşte corect, chiar şi atunci când taxele şi impozitele ajung, în final, pe mâna unor hoţi sau unor incapabili”, conchide Guran, subliniind că nu crede că România a fost condusă vreodată de serviciile secrete ori că și-au făcut întotdeauna datorita în mod eficient.