Moise Guran: Banii din prejudicii sunt doar scriptici, trecuți undeva într-o statistică, în loc să se întoarcă în salarii, pensii, spitale, școli și ce-o mai avea nevoie țara asta

Publicat: 25 02. 2015, 09:46

Laura Codruța Koveși, a declarat, miercuri, la bilanțul DNA, că anul 2014 este un an record pentru instituție, precizând că foarte mulți demnitari de rang înalt sunt investigați de procurorii anticorupție.

În medie, un procuror a efectuat urmărire penală în aproape 150 de cauze în același timp.

Dacă DNA-ul ar fi un județ al României, atunci, într-un top al contribuțiilor la bugetul statului român, DNA-ul s-ar încadra pe locul opt, între Prahova şi Brașov. 2,7 miliarde de lei este totalul confiscărilor în sentințe definitive în anul 2014 însumat cu pagubele pe care statul român nu le-a mai suferit datorită intervenției la timp a procurorilor DNA. 

”Problema este însă că DNA-ul nu se poate ocupa de executări silite, nici n-are cum cu cei 100 şi ceva de procurori pe care îi are. Le predă Fiscului iar Fiscul n-a executat nici 10 % din aceste sume“, precizează Moise Guran într-un editorial publicat pe biziday.  

Jurnalistul afirmă că multe dintre bunurile confiscate de la politicienii corupți aflate în administrarea statului sunt închiriate rudelor condamnatului pe o sumă modică.

“În multe cazuri administrarea asta a statului nu înseamnă decât faptul că rudele condamnatului rămân în casa confiscată plătind o chirie de multe ori modică bugetului de stat, că averea furată sau făcută cu bani furați de către coruptul care a ajuns la pușcărie tot neatinsă rămâne, în aşteptarea unor vremuri mai potrivite pentru aranjamente.”, scrie realizatorul tv.

Moise Guran explică legătura dintre condamnări și sărăcia din România.

“De aia vă spun… ne alegem mai mult cu circul decât cu pâinea și e păcat. Kovesi n-a spus-o, dar îmi imaginez că trebuie să fie destul de frustrant și pentru fiecare din cei 100 de procurorii ai DNA, să știe că fiecare dintre ei a adus într-un mod teoretic la bugetul statului cam 20 milioane lei numai anul trecut, dar acești bani sunt doar scriptici, trecuți undeva într-o statistică, în loc să se întoarcă în salarii, pensii, spitale, școli și ce-o mai avea nevoie țara asta.

Apropo de confiscările astea definitive, în 2014 DNA-ul şi-a dublat cifra de afaceri, este de departe cea mai eficientă instituţie a României, gradul de încredere al DNA a explodat, condamnările şi arestările merg ca pe bandă rulantă, dar lumea încă le asociază meciurilor politicie. Prea puţini înţeleg că e o mai mare legătură între aceste condamnări şi sărăcia din ţara noastră“, spune jurnalistul.