Modificări în programul Casa Verde 2023 / Ce au anunțat autoritățile

Publicat: 03 03. 2023, 12:27
Sursa Foto: Flickr.com

Programul Casa Verde Fotovoltaice 2023 a început cu o amânare. Autoritățile ar fi trebuit să demareze programul la începutul acestei luni, însă au fost anunțate întârzieri. Programul va începe, cel mai probabil, abia la finalul lunii, întrucât nu a fost adoptat niciun buget.

Noi reguli în programul Casa Verde 2023

Mulți dintre români vor să beneficieze de acest program, lucru pe care îl arată numărul de doritori: 150.000. Firmele care se ocupă de montarea panourilor sunt pregătite deja, cu panourile achiziționate, însă stau cu banii blocați, întrucât nu se așteptau ca programul să nu demareze la începutul acestei luni, așa cum a fost prevăzut.

Românii nu trebuie să se îngrijoreze, întrucât procedura se va simplifica, potrivit autorităților.

Cei care vor panouri fotovoltaice se pot înscrie doar cu actul de identitate pe o platformă specială, urmând ca în 90 de zile să primească o listă cu câteva sute de firme care se ocupă cu montarea panourilor, potrivit antena3.ro.

Administrația Fondului de Mediu nu a făcut față numărului prea mare de cereri și a pasat responsabilitatea. Firmele care montează panourile vor fi și cele care vor analiza și aproba dosarele cetățenilor.