Modificarea Codului de Procedură Penală, adoptată de Senat: Instanțele trebuie să publice sentința și motivarea din procesele penale în aceeași zi, în termen de 120 de zile de la încheierea dezbaterilor
Senatul a adoptat, marți, în calitate de primă Cameră sesizată, modificarea Codului de Procedură Penală, în sensul punerii în acord cu decizia Curții Constituționale a României privind publicarea motivării la data pronunțării sentinței. Inițiat de senatoarele Anca Dragu (USR PLUS), Alina Gorghiu şi Iulia Scântei (PNL) și deputatul Ioan Cupşa (PNL), proiectul de lege a fost adoptat cu 89 de voturi „pentru”, unul „împotrivă” şi 42 de abţineri și urmează să fie dezbătut de Camera Deputaților, care este forul decizional, informează Agerpres.
Modificarea Codului de Procedură Penală, adoptată de Senat
Astfel, printre modificările adoptate se numără cea care prevede un termen de cel mult 120 de zile, de la finalizarea dezbaterilor, în care instanțele trebuie să pronunțe sentințele în procesele penale, acesta fiind unul dintre amendamentele Comisiei Juridice.
„Deliberarea, redactarea şi pronunţarea hotărârii se fac într-un termen de maximum 60 de zile de la închiderea dezbaterilor. În cazuri temeinic justificate, dacă deliberarea, redactarea şi pronunţarea hotărârii nu pot avea loc în termenul prevăzut, instanţa poate amâna succesiv pronunţarea, fiecare amânare neputând depăşi 30 de zile. În toate cazurile, deliberarea, redactarea şi pronunţarea hotărârii nu pot avea loc mai târziu de 120 de zile de la închiderea dezbaterilor”, se arată în amedamentul Comisiei juridice, însuşit de plenul Senatului.
În cadrul dezbaterilor, senatorul social-democrat Robert Cazanciuc a cerut retrimiterea proiectului la Comisie întrucât decizia CCR nu a fost încă publicată în Monitorul Oficial.
„Sunt un susţinător al ideii ca instanţa să motiveze o hotărâre judecătorească atunci când o pronunţă. Categoric fiecare cetăţean trebuie să ştie dacă a greşit de ce un judecător consideră că a încălcat legea. Dar, introducerea azi pe ordinea de zi a Codului de procedură penală mă duce cu gândul la o altă iniţiativă a doamnei preşedinte Dragu de desfiinţare a Senatului şi mă gândesc că mare dreptate avea doamna Dragu când propunerea desfiinţarea Senatului. Pentru că, votând această lege astăzi, arătăm că Senatul este pur şi simplu inutil”, a afirmat Cazanciuc.
De partea sa, Anca Dragu, președinta Senatului a spus că nu a propus niciodată desființarea Senatului.
„Tocmai ce s-a spus de la această tribună un neadevăr despre mine. Nu susţin unicameralismul, întotdeauna am susţinut, conform tradiţiei, bicameralismul românesc, dar, da, susţin reducerea numărului de parlamentari”, a spus Anca Dragu.