Un proiect nou proiect legislativ depus la Senat prevede faptul că medicii s-ar putea pensiona la cerere, la vârsta de 67 de ani, indiferent de sex.
“Art. 391
(1) Medicii se pensionează la cerere, la vârsta de 67 de ani, indiferent de sex. Cererea privind menţinerea în activitate până la împlinirea vârstei de 67 de ani se depune, de către medic, la unitatea angajatoare în anul anterior împlinirii vârstei de pensionare şi cu cel puţin 3 luni înaintea datei de împlinire a vârstei de pensionare.”
Măsură motivată prin deficitul de personal, scrie legestart.ro.
“Astfel, conform statisticilor publicate, deşi promoţiile absolvenţilor de învăţământ superior de licenţă în domeniul medical, din ultimii ani din România, au fost de patru ori mai mari faţă de cei 2.500 de absolvenţi în 1990, multe spitale din ţară au secţii închise din lipsă de specialişti.”, se specifică în expunerea de motive a proiectului.