Mobilizare antigăinaţ la Parchetul General! Angajaților li s-a cerut în scris să nu mai hrănească păsările, care își fac nevoile pe mașini (FOTO)

Mobilizare antigăinaţ la Parchetul General! Angajaților li s-a cerut în scris să nu mai hrănească păsările, care își fac nevoile pe mașini (FOTO)

Situaţie mirositoare la Parchetul General.Reprezentanții Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a transmis o solicitare scrisă secțiilor componente, prin care angajații sunt sfătuiți să nu mai hrănească păsările din zonă, deoarece lasă găinaț pe mașinile de serviciu.

Acțiune împotriva porumbeilor, la Parchetul General

Ca urmare a „dispozițiilor procurorului general” Gabriela Scutea pentru protecția fațadei sediului Parchetului General și a mașinilor de serviciu parcate în zona acestuia, s-a emis o notă prin care niciun procuror sau angajat al Parchetului instanței supreme nu mai are voie să hrănească porumbeii.

Nota este adresată Secțiilor și serviciilor din subordinea PÎCCJ, inclusiv prestigioasa Secție de urmărire penală și criminalistică.

„Ținând seama că în ultima perioadă a crescut numărul păsărilor (porumbei) care staționează sau își fac cuib pe cornișele fațadei imobilului și în dreptul ferestrelor, iar găinațul acid al acestora este foarte coroziv și afectează atât fațada clădirii cât și vopseaua autovehiculelor, de asemenea, ca dăunători pentru igienă, este cunoscut faptul că porumbeii transmit paraziți cum ar fi căpușele, acarienii, păduchii și ploșnițele specifice lor precum și alte specii, iar găinațul contaminează aerul, având un miros greoi,

Având în vedere că „problema porumbeilor” se datorează în principal faptului că unii salariați din cadrul PÎCCJ hrănesc cu regularitate aceste păsări, creându-le astfel obișnuință și chiar dependență,

Luând în considerare și contextul epidemiologic actual,

Vă solicităm să dispuneți măsurile necesare în vederea aducerii la cunoștința personalului din secția / direcția / compartimentul dumneavoastră despre necesitatea obiectivă de a nu mai pune la fereastrele clădirii hrană pentru păsări (porumbei).”, se arată în nora internă, potrivit Hotnews.

Procurorii nu au mai avut voie să hrănească porumbeii

Secțiile la care a fost trimisă adresa sunt cele de urmărire penală și criminalistică, judiciară, de resurse umane și documentare, parchetelor militare, de îndrumare și control, cooperare judiciară internațională, documente clasificate, de tehnologia informației, biroului juridic și unității de management al proiectelor, scrie ştiripesurse.ro.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`