Mobilierul și obiectele care au aparținut soților Ceaușescu ar putea ajunge la aziluri de bătrâni sau orfelinate
Mobilierul, hainele şi alte obiectele care au aparţinut soţilor Ceauşescu ar putea ajunge la azilurile de bătrâni sau la case de copii, asta după RAAPPS a inţiat un proiect de lege prin care vrea să scape de bunurile familiei dictatorului, nevândute în ultimii 25 de ani. Propunerea nu este însă privită cu ochi buni de nostalgicii regimului, care cer înfiinţarea unui muzeu chiar în vila lui Ceauşescu din cartierul Primăverii.
Dulapuri, oglinzi, covoare, obiecte decorative sau chiar cărţi. Toate aceste bunuri care au aparţinut familiei Ceauşescu ar putea ajunge în următoarea perioadă în azilurile de bătrâni sau în orfelinate.
Asta prevede un proiect de lege iniţiat de conducerea Regiei Autonome Administraţia Protocolului de Stat care vrea să golească depozitele în care sunt păstrate obiectele confiscate de la soţii Nicolae şi Elena Ceauşescu, nevândute în urma unui lung şir de licitaţii.
Fostul senator Marius Marinescu suţine că obiectele pe care RA APPS vrea să le ducă în azilurile de bătrâni sau în centrele de plasament ar trebui să fie expuse într-un muzeu.
„Ar fi necesar să se înfiinţeze un muzeu al epocii ceauşiste chiar în Palatul Primăverii şi în acesta să fie incluse toate bunurile României, pe care le-a folosit Ceauşescu, pentru că au valoare istorică şi istorică mare. Cred că dacă ar intra acest muzeu într-un circuit internaţional ar veni milioane de străini şi români să-l viziteze”, a spus senatorul.
Pentru ca iniţiativa să fie pusă în aplicate trebuie fie să să intre în circuitul legislativ al Parlamentului, fie să fie adoptată de executiv prin ordonanţă de urgenţă.