Moarte cumplită pentru o femeie din Capitală. Și-a pierdut viața după ce a căzut de la etajul 5 al unui bloc
O femeie și-a pierdut viața în această după-amiază, după ce s-a părăbușit de la etajul cinci al unui imobil din Sectorul 5 al Capitalei.
Poliţiştii au deschis o anchetă pentru a stabili împrejurările în care s-a produs incidentul.
O femeie a murit după ce a căzut de la etajul 5 al unui imobil
„La data de 20 februarie 2023, în jurul orei 14.00, poliţiştii Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Secţia 17 au fost sesizaţi, prin 112, cu privire la faptul că o femeie s-ar fi precipitat, de la un etaj superior al unui imobil, din sectorul 5. La faţa locului s-au deplasat poliţiştii, precum şi un echipaj medical care a constatat decesul persoanei”, a transmis Poliția Capitalei.
Polițiștii s-au deplasat la fața locului, dar și un echipaj medical care a constatat decesul femeii. Trupul neînsuflețit va fi dus la INML în vederea efectuării necropsiei.
Cercetările au fost preluate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și Serviciul Omoruri în vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care s-a produs decesul, notează libertatea.ro.