Mitropolitul Clujului, IPS Andrei Andreicuţ, despre imigranți: Trebuie să împărţim pâinea cu cel sărac, dar pe măsura posibilităţilor. Musulmanii care trăiesc în Bucureşti au nevoie de o moschee. Una normală, nu să epateze

Publicat: 10 09. 2015, 11:25
Foto: ziarulfaclia.ro

Mitropolitul Clujului, IPS Andrei Andreicuţ, a declarat că musulmanii care trăiesc în București au nevoie de o moschee, însă nu de una supradimensionată., ar construcția sa să fie ca un semn de reciprocitate, pentru că și românii din Istanblul își doresc o biserică ortodoxă, informează Mediafax.

“Personal, cred că musulmanii care trăiesc în Bucureşti au nevoie de o moschee. Însă de una normală, nu de una supradimensionată, care să epateze, care să te strivească, adică de o moschee pentru rugăciune, pentru viaţa lor spirituală.

Nu ştiu dacă în jurul acelei moschei se prevede construirea unei şcoli musulmane, dar eu cred că nu este nevoie de aşa ceva. Şi acum în Bucureşti este o moschee, probabil că numărul musulmanilor este mai mare acum, şi de aceea spun că o moschee, din punct de vedere duhovnicesc, nu ar deranja”.

Mitropolitul mai spune că ”trebuie să fim buni, să împărţim pâinea cu cel sărac, dar pe măsura capacităţii noastre”.

Protocolul de predare-preluare a terenului din București, pe care va fi construită o moschee, a fost semnat în luna iulie de secretarul de stat Victor Opaschi, din partea Secretariatului de Stat pentru Culte, și de muftiul Murat Iusuf, șeful Cultului Musulman din România.

Terenul respectiv este situat în București, pe Bulevardul Expoziției nr. 22-30, în apropiere de Romexpo, și are o suprafață de 11.295 de metri pătrați. Singura condiție impusă de Guvernul României a fost aceea ca lucrările de construcție să înceapă în trei ani.

Construirea unei moschei la București a adus nenumărate nemulțumiri în rândul românilor. Au fost organizate proteste împotriva acestei decizii, dar au avut loc și evenimente mai extreme. Mai multe persoane au adus şapte purcei vii vopsiţi cu roşu, galben şi albastru pe terenul din Capitală alocat de Guvern Cultului Musulman, pentru construcţia unei moschei, gest condamnat de Biserica Ortodoxă.

Unul dntre cei mai vocali critici împotriva acestui proiect este și fostul președinte, Traian Băsescu, care a declarat în nenumărate rânduri că o astfel de inițitiva ar pune securitatea națională în pericol.

Potrivit datelor de la Secretariatul de Stat pentru Culte, în România trăiesc aproximativ 65.000 de musulmani, dintre care 10.000 locuiesc în București.