Invitat la Evenimentul Zilei, joi, Dumitru Dragomir, președintele Ligii de Fotbal, a discutat fără perdea cu Ion Cristoiu și Robert Turcescu despre legătura dintre politică și fotbal văzută prin ochii unui om călit în luptele aspre ale puterii.
Fost deputat PRM, Dragomir a explicat că ales să iasă de pe scena politică pentru că era sătul de galeriile care l-au “înjurat de l-au spurcat” pentru legea împotriva huliganilor de pe stadioane.
Despre episodul trâmbițatei cooptări în PDL, care în final nu a mai avut loc, Dragomir a declarat:”Mă vrăjise Gheorghe Stefan de la Piatra Neamț, Pinalti, pe care eu îl apreciez foarte mult – Hai domne la noi!”, dar în final nu m-am mai dus.
Întrebat de Cristoiu care sunt atuurile pe care trebuie să le posede președintele ligii, Mitică a răspuns că pentru această funcție trebuie să te poți măsura cu patronii cluburilor, care au “averi incomensurabile”.
Dragomir a povestit că a fost pus în situația să intre „să nu se omoare, erau plini de sânge, i-am băgat în cadă i-am spălat. După aia au semnat actele, și-au dat mâna. Am pățit multe.”
Președintele Oțelului Galați, “Marius Stan iese primar cu cel puțin 60%”, a declarat cel care a fost denumit de multe ori “Oracolul de la Bălcești“, explicând interdependența între politică și fotbal.