Potrivit Monitorul de Suceava, un bărbat spânzurat a fost găsit săptămâna aceasta într-o pădure de salcâmi din satul Forăști, amplasată la aproximativ un kilometru de E85.
Un alt șofer a venit și l-a preluat, dar în continuare primul conducător auto a rămas dispărut. Misterul a fost eludidat acum: bărbatul a fost găsit spânzurat într-o pădure din apropiere.
Polițiștii au început o anchetă și în primă fază s-a stabilit că decesul survenise cu cel puțin două-trei săptămâni în urmă.
Astfel s-a făcut legătura cu TIR-ul abandonat în urmă cu aproape o lună. Atunci, autoritățile au fost sesizate că la marginea drumului E85 a fost abandonat un TIR care bloca parțial drumul. Polițiștii au contactat firma din Ucraina și un alt șofer trimis pentru a-l prelua.
Șoferul inițial, un bărbat de aproximativ 50 de ani, a fost dat dispărut. Se pare că înainte de dispariție avusese o discuție cu patronul din Ucraina.
Cadavrul găsit acum în pădure se află la aproximativ un kilometru de locul în care a fost abandonat autotrenul. Anchetatorii ar fi găsit mai multe indicii care sugerează că bărbatul mort este șoferul ucrainean, însă acest lucru va fi stabilit cu certitudine abia după expertize criminalistice.