Localnicii din oraşul Deta, judeţul Timişoara au rămas uimiţi, după ce pe o scoarţă de copac a apărut un chip, care, după spusele locuitorilor, aparţine lui Isus.
Vestea s-a răspândit atât de repede, încât oameni din afara localităţi au venit pentru a fotografia, a se ruga şi a pune flori la ciudata apariţie.
Oamenii susţin că apariţia ar avea legătură cu gravul accident de circulaţie care a avut loc în urmă cu câteva zile în urmă. Pe 28 martie, un tânăr de 22 de ani a murit după ce autoturismul în care acesta se afla, a fost izbit în plin de un TIR plin cu lipici. Autovehiculul de mare tonaj s-a răsturnat peste maşină, blocându-i pe cei doi tineri. După câteva ore, şoferul maşinii, în vârstă de 19 ani, a murit.
„Eu cred că e o apariţie divină, mai ales după accidentul în care au murit doi băieţi. Ne-am uitat cu toţii să vedem dacă nu e cumva vreo glumă, dar se vede că icoana nu a fost pictată”, a declarat Dorel Petneghazi, unul dintre localnici, citat de Adevărul.
Mai mult, chiar şi rudele tinerilor morţi în accident au venit în Deta pentru a se ruga la chipul apărut în mod misterios.
Urmăreşte aici galeria foto cu apariţia misterioasă.
Foto: adevarul.ro