Pompierii bihoreni au reușit să salveze o poneiță gestantă care căzuse într-o fântână adâncă de circa patru metri. Operațiunea de salvare a avut loc marți, în satul Burzuc, comuna Sârbi.
Intervenția pompierilor a fost solicitată de o femeie, prin 112. Animalul căzuse probabil în cursul nopții în fântâna care nu era acoperită. Puțul se află pe terenul unui localnic din satul Burzuc.
„La locul indicat s-au deplasat în cel mai scurt timp, pompierii Gărzii Sălard, care au constatat că animalul se afla parțial în apă (nivelul apei fiind de circa jumătate de metru), într-o fântână adâncă de aproximativ patru metri, cu un diametru de circa 90 de centimetri.
Utilizând scara din dotarea autospecialei de intervenție, unul dintre membrii echipajului de pompieri a coborât în fântână, asigurând cu grijă poneița pentru acțiunea de evacuare, după care, cu ajutorul chingilor, hamului de salvare și altor accesorii specifice, precum și a unui buldoexcavator pus la dispoziție de Primăria Sârbi, au reușit să o scoată teafără, la suprafață și să o predea proprietarilor. Spre bucuria acestora și a salvatorilor, veterinarul sosit la fața locului a confirmat, în urma evaluării de specialitate, că animalul, care la jumătate de oră după ce fusese salvat începuse deja să mănânce, era nevătămat”, a transmis ISU Bihor, într-un comunicat.