Miron Mitrea, condamnat definitiv la doi ani de închisoare cu executare. Irina Jianu, condamnată la 5 luni de închisoare (VIDEO)

Miron Mitrea, condamnat definitiv la doi ani de închisoare cu executare. Irina Jianu, condamnată la 5 luni de închisoare (VIDEO)

Miron Mitrea a fost condamnat la doi ani de închisoare cu executare de către magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție, după ce, vineri, a avut loc un nou termen în care acesta este judecat pentru fapte de corupție.

Totodată, Irina Jianu a fost condamnată la cinci luni de închisoare cu executare, pentru dare de mită, în dosarul privind lucrările de renovare făcute la casa mamei fostului deputat PSD.

La terminarea procesului, Miron Mitrea a declarat că ia în calcul orice, „chiar și o condamnare”, adăugând că „este ușurat că a ieșit din politică”.  (Detalii AICI)

Fostul social-democrat este așteptat să se predea Poliției, decizia fiind definitivă.

Procurorii au cerut o pedeapsă mai mare pentru Mitrea, după ce acesta a fost condamnat la doi ani de închisoare cu executare, pe 15 octombrie 2014, judecătorii dispunând și confiscarea sumei de 169.000 de lei.

În același dosar, fosta șefă a Inspectoratului de Stat în Construcții, Irina Jianu, a fost condamnată la cinci luni de închisoare. Cei doi au declarat apel.
Potrivit DNA, în perioada 2001-2002, Miron Mitrea ar fi primit de la Irina Jianu foloase necuvenite în schimbul menținerii și numirii a acesteia în funcția de inspector-șef adjunct al ISC.

Miron Mitrea, declarații la ieșirea din sediul ICCJ

Irina Jianu- Timpul trece în favoarea ta la închisoare

Urmăriți B1TV.ro și pe
`