Miron Mitrea, anchetat la DNA pentru corupție
Miron Mitrea a ajuns la DNA, în dosarul în care este cercetat pentru corupție. El este acuzat de procurori că în timpul mandatului de ministru ar fi primit mită sub forma unor lucrări de construcții realizate la casa soacrei sale.
Curtea Supremă a întors acest dosar al lui Mitrea la DNA, motivând că fostului ministru i-a fost încălcat dreptul la apărare.
La intrarea în sediul DNA, Miron Mitrea a declarat că a fost chemat de procurori în acest dosar, arătând că va face mai multe declaraţii la ieşire.
Mitrea a fost trimis în judecată, pe 5 martie 2009, de procurorii anticorupție, pentru că ar fi primit, de la Irina Paula Jianu, foloase necuvenite. În schimbul numirii și menținerii acesteia în funcția de inspector șef adjunct al Inspectoratului de stat în construcții , suma reprezentând contravaloarea lucrărilor la casa mamei senatorului.
Dosarul senatorului Miron Mitrea a fost iniţial trimis în judecată la instanţa supremă. În 16 mai 2011, un complet de cinci judecători a decis restituirea la Direcţia Naţională Anticorupţie a dosarului, pentru completarea urmăririi penale.