Miron Cozma: Nu am remuşcări pentru morţii de la Mineriade

Miron Cozma: Nu am remuşcări pentru morţii de la Mineriade
Foto: telegrafonline.ro

Prezent la o dezbatere organizată de Frontline Club Bucureşti pe tema Mineriadelor, fostul lider sindical al minerilor din Valea Jiului a declarat că nu are remuşcări faţă de faptul că, în urma acelor evenimente, au murit oameni, pentru că el a fost adus cu forţa la Bucureşti de alţi lideri ai minerilor.

Cozma a mai spus că el este în realitate un opozant al lui Ion Iliescu şi că atunci când acesta i-a mulţumit public pentru intervenţia de la Bucureşti a fost un act de manipulare, menit să-l scoată vinovat.

În acelaşi timp, fostul procuror militar Dan Voinea, care a instrumentat dosarul „Mineriadei”, a spus la dezbatere că, după părerea lui, nu s-a dorit la nivel politic să fie identificaţi şi condamnaţi cei vinovaţi, în condiţiile în care dosarele i-au fost luate şi nu s-au soldat în cele din urmă cu nicio condamnare, scrie Mediafax.

Dan Voinea a explicat că, pe lângă anchetarea incidentelor violente din timpul Mineriadei, a existat şi un dosar care a urmărit evaluarea prejudiciului adus statului, prin distrugerile provocate, cât şi prin scoaterea muncitorilor din producţie. Voinea a precizat că a constat în timpul cercetărilor că, deşi erau plecaţi la Bucureşti, muncitorii au fost pontaţi ca fiind la serviciu şi chiar au primit prime.

Pentru evaluarea prejudiciului a fost desemnat la momentul respectiv un expert, care însă nu a ajuns la nicio concluzie şi care ar fi fost ameninţat, potrivit fostului procuror militar care nu a precizat de către cine.

Dosarul Mineriadei din 13-15 iunie 1990 a fost redeschis. În 17 septembrie 2014, România a fost obligată să continue investigaţiile în dosarul Mineriadei, în urma unei decizii a Curţii Europene a Drepturilor Omului. Această instanţă sublinia, la acel moment, obligaţia statului român de a face dreptate victimelor crimelor împotriva umanităţii, indiferent de timpul scurs de la săvârşirea acestora.

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis redeschiderea dosarului Mineriadei, din perioada 13-15 iunie 1990.

În acest dosar, cel mai important nume este cel al lui Ion Iliescu, care va fi audiat de către procurori privind evenimentele care s-au desfăşurat în acea perioadă. (Detalii AICI)

 

Urmăriți B1TV.ro și pe
`