Miron Cozma, despre luxul cu iz penal de la Poarta Albă: Zonele date în presă sunt acelea pentru care deținuții au câștigat procese în instanță (VIDEO)

Miron Cozma, despre luxul cu iz penal de la Poarta Albă: Zonele date în presă sunt acelea pentru care deținuții au câștigat procese în instanță (VIDEO)
foto: radioconstanta.ro

Miron Cozma a vorbit la B1 TV despre situația penitenciarului de la Poarta Albă, în contextul în care ministrul Justiției Raluca Prună ar fi mers personal la fața locului pentru a verifica care este situația în închisore și dacă, într-adevăr, deținuții cunoscuți erau privilegiați în raport cu cei de rând, așa cum se arată într-un raport al Corpului de control al ministerului Justiţiei

"Nu știu despre ce probleme vorbește doamna ministru, dar dacă este să vorbim despre condițiile de detenție, atunci probabil că a constatat că condițiile de detenție sunt mizerabile și, dacă e să vorbim numai despre zona cea mai discutată, Valu lu Traian, chipurile unde își fac detenția în regim deschis și semi deschis, vreau să vă spun că închisoarea respectivă se află în zona armatei de pe vremea lui Ceaușescu. Sunt niște corturi, de fapt, nici nu știu cum să le zic, pentru că sunt deținuții într-o situație de-a dreptul mizerabilă, în sensul că iarna e foarte frig, pentru că nu sunt pereți, nici măcar de ciment, iar vara e îngrozitor de cald, pentru că căldura întră pur și simplu în interior", a dezvăluit Miron Cozma.

"Poarta Albă este unul dintre penitenciarele care are toate cele patru regimuri de detenție, acolo sunt și condamnați pe viață, dar dacă vorbim despre Poarta Albă, eu vorbesc de Poarta Albă în ansamblu, din punctul de lucru Valu lu Traian, care aparține tot de Poarta Albă. Nici aici nu sunt condiții dintre cele mai bune. Există supraaglomerare, există situații în care nu se poate crea pentru deținuți spațiul impus și care ni se va impune cât de curând, îi spun eu doamnei Prună. Va fi vai de noi, o să plătim 8 euro pentru fiecare deținut și vom plăti sume de peste milioane de euro pentru că nu se cunosc situațiile de detenție și nu fac nimic", a adăugat acesta.

Miron Cozma, despre luxul cu iz penal la Poarta Albă

#DIRECT_ONE_0htwt2#

Ceilalţi deţinuţi au fost discriminaţi şi nu s-au bucurat de aceleaşi privilegii pe care le-au avut infractorii cunoscuţi, arată raportul Corpului de control al ministerului Justiţiei.

"Ce dați aici, sunt zonele unde deținuții au câștigat procesele în instanță, cu cei 4 metri pătrați de spațiu alocați. Aceștia nu se pun la dispoziție, de ce nu se pun la dispoziție? Sunt 3 patru supraetajate, unde distanța dintre paturi este de 550 de centimetri, unde deținutul nu poate nici măcar să se întoarcă. Este și un lucru bun la Poarta Albă, faptul că deținuții au posibilitatea să iasă la muncă. De exemplu, Poarta Albă de care vorbim are o fermă de animale, de porci, dincolo, la Valu, sunt animale, chiar vaci, oi și, bineînțeles, este și o situație în care conducerea încearcă să creeze locuri de muncă pentru deținuți și, prin asta, să le dea și de mâncare. Mâncarea este o problemă în închisoare pentru că se alocă doar 400 de lei pe lună pentru un deținut. Ce poate să mănânce un deținut de 400 de lei pe lună trei mese pe zi?", atrage atenția Miron.

În raportul corpului de control al ministrului Justitiei este descrisă pe larg problema controversata a carților scrise în penitenciarul Poarta Albă. De exemplu, Gigi Becali a ieşit din închisoare mai devreme cu 184 de zile, datorita muncii prestate la Academia de Fotbal a lui Gheorghe Hagi și a cărților scrise în închisoare

"Din păcate, atât legea, cât și normele interne validate prin ordinul ministrului (Justiției – n.r.), nu stabilește foarte clar la ce tip de carte să se scrie. Ăia care sunt în comisia de validare sunt specialiști? Nu sunt scriitori în comisii, nu sunt oameni de specialitate. Sunt un procuror și directorul închisorii. La ce se pricep ăștia, în afară că bag oameni în închisoare și îi maltratează? Credeți că ăștia chiar sunt specialiști în cărți? Discutând logic, chiar dacă unii au fost favorizați în acest sistem, nu e vina lor", a explicat Cozma.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:19 - Adriana Bahmuțeanu, ținta cuvintelor dure, venite din partea fiului ei cel mare. „Ești o rușine”
00:05 - Ciucă: Am pierdut politic pentru că am făcut coaliţie cu PSD. Important e să recunoşti când greșești. Unii colegi s-au opus atunci și au avut dreptate (VIDEO)
23:49 - Bode, banc cu PSD: „Cum deosebești la garderobă haina unui PSD-ist de celelalte?” (VIDEO)
23:42 - Doi medici de la un spital din Iași, bănuiți că ar consuma droguri în timpul gărzilor. Ambii sunt vizați într-o anchetă DIICOT
23:15 - Parlamentul a votat un proiect de lege care scutește de impozit câștigurile din cryptomonede. Biriș: „Probabil sunt destul de mulți care și-au luat șpăguțele prin bitcoin” (VIDEO)
22:58 - Vânzarea a peste 1000 de produse alimentare a fost oprită temporar de ANPC. Ce nereguli au sesizat comisarii
22:36 - Profesorul de economie Cristian Păun: Când politicienii îți spun ”stai liniștit în banca ta”, tre’ să sari ca ars. Discursul lor se va schimba radical după alegeri. Românii să fie cumpătați, că vin vremuri grele (VIDEO)
22:31 - Ce rețete neobișnuite a pregătit Meghan Markle cu ocazia Zilei Recunoștinței. „Vei fi regele sau regina burților fericire”
22:11 - Nicușor Dan, întrebat cu cine va vota la prezidențiale: „O să votez cu unul dintre ei” / „În momentul de față, îl avem sigur pe Marcel Ciolacu în turul 2” (VIDEO)
21:48 - Nicușor Dan: Referendumul nu va duce la desființarea sectoarelor. E o reechilibrare de putere între PMB și primăriile de sector / Bucureștiul anual acumulează deficit de dezvoltare pentru că nu pune bani în proiecte mari (VIDEO)