Mirela Călugăreanu, șefa ANAF: Veniturile colectate în primele 10 luni la bugetul statului sunt cu 40 de miliarde de lei mai mari decât în 2020
Mirela Călugăreanu, preşedinta Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), susține că veniturile colectate în primele 10 luni la bugetul statului sunt cu 40 de miliarde de lei mai mari decât în 2020:
Șefa ANAF, despre creșterea colectării
„Veniturile colectate sunt bune în acest an. Ponderea în PIB a veniturilor brute colectate în primele zece luni a crescut cu 1,3 puncte procentuale peste cea din 2020, şi cu 0,8 puncte procentuale peste cea din 2019. În primele luni ale anului 2021 ANAF a colectat venituri mai mari cu 18% faţă de 2020 şi cu 14% mai mari faţă de 2019. Suma absolută colectată suplimentar faţă de 2020 este de 40 de miliarde de lei, iar faţă de 2019 este 31,5 miliarde lei, în condiţiile în care rambursările au fost accelerate şi suma rambursată suplimentar este mai mare”, a spus Călugăreanu, potrivit Agerpres.
Ea a precizat ccă ANAF a continuat implementarea unor măsuri bune şi eficiente pentru mediul de afaceri:
„Mă refer în primul rând la rambursarea taxei pe valoare adăugată cu control ulterior, dar în egală măsură şi la eşalonarea simplificată, procedură aplicată contribuabililor care au avut şi încă mai au dificultăţi în contextul pandemic. O realizare importantă este legată de faptul că, în cursul anului 2021, aceste două măsuri au fost permanentizate şi introduse ca regulă generală în Codul de procedură. Astfel, ANAF a soluţionat multe rambursări de TVA, ceea ce reprezintă o creştere de 31% a numărului cererilor soluţionate, faţă de anul 2019. Pe de altă parte, suma rambursată în plus este de 5 miliarde de lei. Fac referire la anul 2019 considerând că acela e un punct de referinţă, un an neafectat de contextul pandemic în România. În ceea ce priveşte eşalonarea la plată simplificată, au fost aprobate peste 67.000 de decizii pentru suma de 12 miliarde lei. Este important că am ajuns la un grad de depunere a declaraţiilor fiscale pentru persoanele juridice de 99%”, a subliniat şefa ANAF.
Digitalizarea declarațiilor fiscale
Mirela Călugăreanu a afirmat că sunt perspective să fie digitalizate toate declarațiile fiscale, până la jumătatea anului viitor.
„Am reuşit să digitalizăm în acest an 51 de formulare şi declaraţii şi sunt perspective să finalizăm încă 61 astfel de documente în primul semestru al anului 2022, adică să digitalizăm toate formularele şi declaraţiile”, a spus ea.
Călugăreanu a precizat, totodată, că, în acest an, au fost finalizate aproximativ 1.600 de verificări, având ca obiect erodarea bazei de impozitare şi optimizările fiscale pentru tranzacţii, în valoare de 56 de miliarde de lei.
„Începând cu 1 ianuarie 2021 a devenit operaţional sistemul de popriri. De asemenea, a devenit operaţională conectarea caselor de marcat electronice, proces ce se va finaliza în data de 30 noiembrie, anul curent (…) Am implementat şi reglementat controlul de la distanţă – desk auditul – şi în primele zece luni ale acestui an au fost efectuate circa 6.000 de verificări în urma cărora au rezultat sume suplimentare de peste 265 milioane de lei. Au fost finalizate şi circa 1.600 de verificări, având ca obiect erodarea bazei de impozitare şi optimizările fiscale pentru tranzacţii în valoare de 56 de miliarde de lei, cu o bază impozabilă de 1,4 miliarde de lei, sumele stabilite suplimentar fiind de peste 300 milioane lei. În ceea ce priveşte serviciile am extins şi finalizat implementarea conceptului de self service, am extins Call Center-ul de la 30 de apeluri simultan la 90 şi a fost testat de curând serviciul de Chat, ce va fi lansat în sistem pilot până la finalul acestui an”, a afirmat Mirela Călugăreanu.