Mircia Gutău a fost eliberat condiționat: „Am fost singurul din România care a făcut închisoare nevinovat”

Publicat: 15 09. 2011, 08:58
Foto: B1 TV

Fostul primar al municipiului Râmnicu Vâlcea, Mircia Gutău, a fost eliberat condiţionat de magistraţii Tribunalului Mehedinţi.După ce a fost condamnat de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la începutul anului 2010, la trei ani şi jumătate de închisoare pentru fapte de corupţie. Peste 300 de simpatizanţi şi-au dat întâlnire la ştrandul din localitate pentru a-l întâmpina pe fostul edil cu braţele deschise.

Mircia Gutău a venit la Ştrandul din Ostroveni direct de la penitenciar. Însoţit de un alai de 70 de persoane, care l-au însoţit şi l-au susţinut la Turnu Severin la proces, a avut surpriza să fie întâmpinat la Râmnicu Vâlcea de sute de persoane care mai de care mai dornice să îi strângă mâna şi să îl îmbrăţişeze.

„ Este un om deosebit, am fost fără mâini şi fără picioare când nu a fost cu noi. Mult de tot îl iubesc! O mare nedreptate, noi care ştim. Este total nevinovat, d-asta suntem alături de dumnealui”, a spus o simpatizantă.

După aproape doi ani de închisoare, fostul edil susţine că este nevinovat.

„Aşa cum am spus şi acum doi ani. Am fost singurul care a făcut închisoare în România nevinovat. Nu vedeţi că în ultimii doi ani toţi cei arestaţi, 90%, sunt membrii ai partidului democrat liberal. Nu v-aţi pus întrebarea de ce?”, a declarat Gutău.

„Este un calvar care iată că după 2 ani şi jumătate, după 3 ani ia sfârşit. N-am avut emoţii astăzi. Sunt printre puţinii care nu a avut emoţii la tribunal pentru că instanţa nu avea cum să dea un alt verdict decât cel drept”, a spus viceprimarul din Râmnicu Vâlcea, Eusebiu Vețeleanu.

Fostul primar al municipiului Râmnicu Vâlcea Mircia Gutau şi fostul său adjunct, Nicolae Dicu, au fost condamnaţi definitiv, pe 27 ianuarie 2010, de instanţa supremă, la câte trei ani şi jumătate de închisoare cu executare, pe motiv că în perioada aprilie – iulie 2006, ar fi pretins 50.000 de euro, de la un om de afaceri pentru a-i elibera acestuia un certificat de urbanism. Nicolae Dicu a rămas în închisoare.
 

Mircia Gutău a ajuns acasă: „Sunt nevinovat”

http://static.mediadirect.ro/player-preload/swf/preloader/preloader.swf

Embed: " onclick="document.getElementById('embed_text_10674').select();" id="embed_text_10674" />