Mircea Miclea: Susțin mărirea substanțială a salariilor profesorilor, dar în funcție de prestația didactică / Ipocrizia crasă a președintelui și ministrului Educației o poate vedea acum toată lumea

Mircea Miclea: Susțin mărirea substanțială a salariilor profesorilor, dar în funcție de prestația didactică / Ipocrizia crasă a președintelui și ministrului Educației o poate vedea acum toată lumea
Mircea Miclea. Sursă foto: Captură video - TVRCluj / YouTube

Mircea Miclea, psiholog și fondatorul școlii cognitive în psihologia românească, a declarat că salariile profesorilor ar trebui mărite substanțial, dar nu oricum, ci în funcție de prestația didactică. De asemenea, profesorii ar trebui să devină angajații școlii, așa încât unitățile de învățământ să-i poată angaja pe cei buni și să-i dea afară pe cei slabi. Toate acestea ar trebui făcute simultan pentru a ajunge la un act de educație de calitate.

Totodată, Miclea a criticat sindicatele, pentru că au reacționat abia acum, nu când guvernanții au anunțat bugetul pentru educație la un minim istoric, dar și pe politicieni, pentru că sunt ipocriți când pretind că le pasă de educație.

Declarațiile au fost făcute pentru Edupedu.ro, în contextul în care principalele trei federații sindicale din învățământ au anunțat grevă generală din 22 mai, pe termen nelimitat, principalele revendicări având legătură cu nivelul de sporuri și de salarizare.

Cum trebuie plătiți profesorii așa încât predarea să fie una de calitate

Mircea Miclea a declarat întâi că susține „clar mărirea substanțială a salariilor”, dar ea trebuie să se facă într-un fel anume, așa încât să crească și calitatea predării.

În primul rând, „salarizarea trebuie făcută diferențiat, în funcție de prestația didactică. În mod cert se pot găsi metrici, adică metode de evaluare corectă a prestației didactice, astfel încât să se poată face o salarizare diferențiată în funcție de prestația didactică. Altfel, o creștere uniformizantă a salarizării nu va stimula calitatea educației. Vor fi mai mulți bani pentru profesori, dar nu neapărat o mai bună calitate a predării”.

De asemenea, a mai spus Miclea, profesorii trebuie să devină angajații școlii, „astfel încât școala să fie cea care îi angajează și tot școala să fie cea care îi concediază, dacă nu prestează activități de calitate”.

„Concomitent, trebuie abordate toate aceste trei măsuri: creșterea salarială, dar salarizare difențiată și angajare la nivelul școlii, astfel încât școala să îi poată angaja pe cei buni și să îi de afară pe cei slabi”, a punctat Miclea, în interviul pentru Edupedu.ro.

Mircea Miclea, critici pentru sindicate și politicieni

Acesta a mai susținut că sindicaliștii din educație au reacționat cu întârziere: „Ei au știut și cât de mare este inflația și cât de puțin s-a alocat din PIB, cel mai scăzut procent din ’90 încoace, și totuși nu au protestat. Atunci trebuia să protesteze. Erau și mai credibili și ar fi adăugat și mai multă coeziune, pentru că ar fi atras atenția asupra subfinanțării din educație”.

Mircea Miclea a ținut apoi să remarce „ipocrizia politicienilor”: „În primul rând a președintelui și a ministrului Educației, care la rândul lor au acceptat cea mai mică alocare din PIB pentru educație, deși pe toate canalele susțin că educația este prioritate națională. Din nou, o ipocrizie crasă pe care acum o poate vedea toată lumea”.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
20:26 - Daniel Dăianu (Consiliul Fiscal): Noua ţintă de deficit a Guvernului, de 6,9%, e cu mult mai mare decât cea asumată inițial. Dacă nu ar fi existat amnistia, acel 6,9% din PIB, ar fi însemnat 7,3 – 7,4%
20:26 - Cum pot vota cetățenii români, prin corespondență, la alegerile prezidențiale și parlamentare. Acesta este termenul-limită pentru înregistrare
20:16 - Comisia Europeană va da undă verde la vânat lupi în România și alte state din UE. Cum poate acest lucru să afecteze românii
19:59 - Cum arată Raiul, în realitate. Un renumit neurochirurg a explicat totul: “Aceasta a fost dovada incontestabilă”
19:57 - Surpriză la parlamentare: Liderul liberal Ilie Bolojan va candida la Senat. Nelu Tătaru: „Dacă și doamna Lasconi l-a propus premier, noi cu atât mai mult!” (VIDEO)
19:41 - De ce nu ar trebui să bei prea multă apă dacă îți dorești să fii hidratat pe tot parcursul zilei. Câtă apă este necesar să bem
19:29 - Bogdan Matei (PSD), despre legea prin care Klaus Iohannis ar putea fi ales senator: Luni vom avea o ședință a grupurilor reunite și vom stabili. Eu nu cred că este oportună o astfel de lege
19:12 - Alexandru Dimitriu (USR): Iohannis seamănă tot mai mult cu Piedone (VIDEO)
19:06 - Care sunt cele mai bune alimente pentru îmbunătățirea sistemului imunitar? Ce trebuie să consumăm în această perioadă
18:51 - Câte clase are, de fapt, Sorin Bontea. Juratul de la MasterChef a recunoscut totul: „Bucătăria m-a ales pe mine”