Mircea Lucescu, vaccinat anti-COVID-19: „Este o chestiune de responsabilitate a fiecăruia dintre noi, mai ales dacă ne și propunem să călătorim, să intrăm în contact cu alte persoane”
Mircea Lucescu, antrenorul lui Dinamo Kiev, a fost vaccinat împotriva COVID-19, miercuri, la clădirea de birouri a lui George Copos, fost acționar al FC Rapid. În vârstă de 76 de ani, cel mai galonat tehnician al fotbalului românesc spune că nu s-a temut de eventuale reacții adverse și a îndemnat pe toată lumea să se vaccineze.
Mircea Lucescu s-a vaccinat împotriva COVID-19
„Cred că toată lumea ar trebui să îşi dea seama că este un moment în care trebuie să facem pasul acesta. Nu putem să ne întoarcem din nou în timp, pentru că nu se ştie când va veni al patrulea val, sau al cincilea, sau alte forme de COVID. Deci este absolut necesar pentru a putea fi unii alături de ceilalţi, să avem posibilitatea să discutăm, să vorbim să ne îmbrăţişăm, să fim oameni, pentru că în pandemie nu am fost oameni normali. Cred că este absolut obligatoriu până la urmă, este o chestiune de responsabilitate a fiecăruia dintre noi, mai ales dacă ne şi propunem să călătorim, să intrăm în contact cu alte persoane”, a declarat Mircea Lucescu, potrivit Agerpres.
Mircea Lucescu, care a venit alături de soția sa, Nelly, a explicat că eventualele reacții adverse reprezintă un risc pe care îl implică orice fel de vaccin.
„Nu m-am temut de efecte adverse. Ce se poate întâmpla? La orice vaccin, şi la cele pe care le-am făcut la câţiva ani existau reacţii, sunt chestii absolut normale”, a mai spus Mircea Lucescu.
Al doilea cel mai titrat antrenor din istoria fotbalului a avut un sezon excelent, în care areușit eventul cu Dinamo Kiev. Recent, tehnicianul român a acceptat funcția de ambasador alnaționalei ucrainene la EURO.