Mircea Geoană: Sunt convins că Grupul de luptă NATO din România va ajunge la nivel de brigadă

Mircea Geoană: Sunt convins că Grupul de luptă NATO din România va ajunge la nivel de brigadă
Foto: Facebook @ Mircea Geoană

Secretarul general adjunct al Alianței Nord-Atlantice, Mircea Geoană, s-a arătat convins că Grupul de luptă NATO din România va ajunge la nivel de brigadă, transmite Agerpres.

Ce a spus Mircea Geoană (NATO) despre Grupul de luptă din România și Flancul Estic

„Este o întâlnire a miniştrilor de Externe, este evident o discuţie în principal politică, dar este foarte, foarte clar că suntem în curs de implementare a deciziilor de Madrid. Acolo, liderii noştri au decis că apărarea şi descurajarea pe Flancul estic, inclusiv în România, vor fi duse la nivelul următor. Ce înseamnă nivelul următor? Înseamnă că se poate ajunge şi sunt convins că România va ajunge la nivel de brigadă. Mulţumim Franţei şi ţărilor care participă la grupul de luptă din România pentru acest efort. De asemenea, observăm cum aliatul american continuă în plan bilateral şi în plan NATO să fie prezent în România”, a declarat Mircea Geoană, într-un briefing de presă.

Cu această ocazie, oficialul s-a arătat „extrem de încrezător” că țările din Flancul Estic, inclusiv România, vor dispune de elemente suplimentare care să reconfirme că protecția aliată.

„Vorbim de apărare şi descurajare în România şi pe Flancul Estic, de-a latul tuturor domeniilor militare – terestru, aerian, maritim, spaţial şi cibernetic, vorbim de elemente suplimentare de informaţie şi inteligence, vorbim de lecţiile învăţate din războiul din Ucraina. De aceea, sunt extrem de încrezător că România şi ţările din Flancul estic vor avea de aici până la Vilnius elemente suplimentare care să reconfirme că niciun centimetru pătrat din teritoriul aliat nu este lăsat în afara protecţiei NATO”, a punctat secretarul general adjunct al NATO.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`