Mircea Geoană: Obiectivul Rusiei este de a nu permite Ucrainei, Moldovei şi Georgiei să vină spre UE şi NATO

Mircea Geoană: Obiectivul Rusiei este de a nu permite Ucrainei, Moldovei şi Georgiei să vină spre UE şi NATO

Senatorul PSD Mircea Geoană a declarat că obiectivul Moscovei este de a nu permite Kievului, R. Moldova şi Georgiei să vină „cu arme şi bagaje” spre UE şi NATO.

Potrivit senatorului Mircea Geoană, Federaţia Rusă încearcă să creeze dificultăţi de natură politică şi strategică Ucrainei, urmărind două obiective.

„Un prim obiectiv este crearea unei stări de spirit şi a unei situaţii în publicul ucrainean, indiferent de opţiunea acestora către Est sau către Vest, care să conducă la federalizarea sau confederalizarea Ucrainei. Este obiectivul strategic pe care Rusia îl are în Ucraina şi-n Republica Moldova, acela de a crea o situaţie în care prin arhitectură constituţională, partea prooccidentală a Ucrainei, respectiv a Moldovei să nu poată să ia o decizie dramatică de a se alătura UE sau NATO”, a declarat Geoană, la RFI.

Acesta a mai precizat că un al doilea obiectiv constă în încercarea de amânare a alegerilor prezidenţiale, întrucât Rusia şi partea prorusă din Ucraina „nu au încă un candidat pe măsura celui care pare să se îndrepte către o victorie”.

„Este clar că tema federalizării Ucrainei este scopul politic principal al Federaţiei Ruse. Pentru asta folosesc tot arsenalul de instrumente de presiune militare, cvasimilitare, economice, gen gazul natural, tot ce înseamnă actorii politici interni, care sunt pro-Moscova în Ucraina, probabil că şi-n Republica Moldova”, a mai spus Mircea Geoană.

„Rusia nu poate să anexeze întreaga Ucraină prin forţă militară, este un risc şi pentru Federaţia Rusă de a merge agresiv mult mai departe. Digeră Crimeea şi încearcă să comute la următorul obiectiv strategic, acela de a nu permite acestei zone tampon vitale pentru interesele Rusiei – Ucraina, Moldova, Georgia – să vină cu arme şi bagaje, cu acte-n regulă, cum se spune, către Europa sau către NATO. Aceasta este miza acestei perioade”, a declarat Mircea Geoană.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
11:03 - Elena Lasconi: „Am votat cu încrederea că, astăzi, nimeni nu o să-și facă bagajul să plece în altă țară. Iubesc țara asta și continui să lupt pentru ea” (VIDEO)
10:52 - Un tânăr din Vâlcea a fost amendat și a rămas fără certificatul de înmatriculare al mașinii după ce și-a decorat autoturismul cu luminițe LED
10:45 - Un polițist de frontieră s-a împușcat în cap. Urma să efectueze paza la o secție de votare din Giurgiu
10:28 - Alegeri prezidențiale. Județele cu prezența cea mai mare la vot. Cine se află pe ultimele locuri
10:15 - Atac armat lângă ambasada Israelului din Amman: Trei polițiști răniți și atacator împușcat mortal
10:02 - Nicușor Dan: Pentru prezidențiale, am votat pentru democrație și pentru o direcție occidentală a României, iar la referendumul local, pentru ca Bucureștiul să devină un oraș ordonat, guvernabil, administrabil (VIDEO)
09:44 - Drone neidentificate observate deasupra a trei baze aeriene din Marea Britanie: „Continuăm să ne monitorizăm spaţiul aerian”
09:36 - Reprezentanții MAI au transmis primele date din România, după deschiderea urnelor: „Efectivele MAI au întocmit 3 dosare penale cu privire la posibile infracțiuni”. Principalele fapte interzise în ziua votului
09:21 - Marcel Ciolacu: „Am votat pentru o Românie în care românii să aibă un trai decent și pentru o Românie a cărui președinte să muncească pentru țară și pentru poporul său” (VIDEO)
09:04 - Salvamont România a primit 17 de apeluri în ultimele 24 de ore. Au fost salvate 25 de persoane