Mircea Duțu: În situația în care vom asista la mase de aer rece provenite din nord, așa cum se întâmplă toamna, ne așteptăm la multiplicarea fenomenelor de genul furtunilor Boris și, acum, Ashley (VIDEO)

Publicat: 26 09. 2024, 12:22
Image by Tiến Thịnh Đinh Văn from Pixabay

În situația în care vom asista la mase de aer rece provenite din nord, așa cum se întâmplă toamna, ne așteptăm la multiplicarea fenomenelor de genul furtunilor Boris și, acum, Ashley, a avertizat președintele Universității Ecologice, Mircea Duțu, joi, pe B1 TV, la „News Pass” cu Laura Chiriac.

Mircea Duțu, pe B1 TV, despre furtuna Ashley

Întrebat dacă este oportun să numim „ciclon” acest fenomen meteo, Mircea Duțu a explicat: „Fără îndoială în privința denumirii «ciclon» este puțin denaturat, pentru că în Europa vorbim mai ales de furtuni puternice. În orice caz, furtuna Ashley (…) constă într-un vast sistem depresionar (…), care împinge spre Europa, mai ales cea vestică, vânturi puternice și ploi consistente cu cantități în afara normei, cât unele la trei săptămâni numai în 72 de ore”.

„Într-un climat mai cald, ne așteptăm la o sporire a precipitațiilor și o intensificare a episoadelor de ploi diluviene asociate în Europa ori pe coasta de vest a Statelor Unite. Referitor la fenomenul concret, el este în plină desfășurare la nivelul Europei vestice, în Franța, de exemplu, unde se așteaptă la vânturi puternice, peste 100 de km/h, și căderi de apă consistente, în unele locuri de 50 l/mp în 24 de ore, în altele mergând până chiar la 100 de l”, a adăugat președintele Universității Ecologice.

Mircea Duțu: Toamna va moșteni o parte din trăsăturile meteorologice ale verii

„Acest an să nu uităm că se caracterizează, prin excelență, vara, cea mai caldă, și această toamnă va fi marcată și va moșteni din o parte din trăsăturile meteorologice ale verii, în sensul că mările și oceanele sunt supraîncălzite, iar în situația în care vom asista la mase de aer rece provenite din nord, așa cum se întâmplă în această perioadă de trecere de la vară la iarnă, adică toamna, ne așteptăm la multiplicarea fenomenelor de genul furtunilor Boris și, acum, Ashley și care se vor caracteriza printr-o mai mare cantitate de apă și vânturi mai violente”, a continuat Mircea Duțu.