Mircea Dușa: Statele membre NATO trebuie să își intensifice exercițiile comune și să se concentreze pe apărarea colectivă

Publicat: 03 06. 2014, 22:31

State din NATO trebuie să își intensifice exercițiile comune, concentrându-se pe apărarea colectivă, a afirmat, marți, ministrul Mircea Dușa, aflat la reuniunea miniştrilor Apărării din statele membre ale NATO.

„Alianţa trebuie să-şi intensifice exerciţiile comune şi să le concentreze pe apărarea colectivă, în scopul creşterii capacităţii de reacţie a NATO”, a declarat ministrul român al Apărării, vorbind în contextul pachetului de măsuri de reasigurare în contextul crizei din Ucraina.

Ministrul Duşa a subliniat că România apreciază eforturile Alianţei de a demonstra unitate de acţiune şi solidaritate cu toate ţările membre.

„Suntem angajaţi să contribuim la dezvoltarea capabilităţilor aliate şi să creştem anual resursele financiare alocate bugetului apărării”, a declarat ministrul român, citat în comunicatul MApN.