State din NATO trebuie să își intensifice exercițiile comune, concentrându-se pe apărarea colectivă, a afirmat, marți, ministrul Mircea Dușa, aflat la reuniunea miniştrilor Apărării din statele membre ale NATO.
„Alianţa trebuie să-şi intensifice exerciţiile comune şi să le concentreze pe apărarea colectivă, în scopul creşterii capacităţii de reacţie a NATO”, a declarat ministrul român al Apărării, vorbind în contextul pachetului de măsuri de reasigurare în contextul crizei din Ucraina.
Ministrul Duşa a subliniat că România apreciază eforturile Alianţei de a demonstra unitate de acţiune şi solidaritate cu toate ţările membre.
„Suntem angajaţi să contribuim la dezvoltarea capabilităţilor aliate şi să creştem anual resursele financiare alocate bugetului apărării”, a declarat ministrul român, citat în comunicatul MApN.