Mircea Dușa, despre elicopterul prăbușit: Am pus la dispoziție peste 50 de militari, dintre care 30 de scafandri, pentru căutarea cadavrelor
Ministrul Apărării Naționale, Mircea Dușa, a declarat marți că a pus la dispoziția forțelor speciale de la Centrul de scafandri de la Constanța peste 50 de militari, dintre care 30 cu echipamente de scufundare, pentru a interveni în cazul elicopterului prăbușit în lacul Siutghiol, potrivit Agerpres.
„Am pus la dispoziția forțelor speciale de la Centrul de scafandri de la Constanța peste 50 de militari, dintre care 30 de scafandri cu echipamentul din dotare pentru căutarea cadavrelor și găsirea epavei”, a declarat Dușa.
„Conform procedurilor și legii, cred că la Inspectoratul General de Aviație de la Interne s-a întocmit o comisie tehnică și ancheta este preluată de către procurorii Parchetului General, care vor face precizările necesare”, a mai spus ministrul.
Întrebat la cât timp s-a solicitat intervenția MApN în acest caz, Dușa a raspuns că a dispus prin șeful Statului Major General intervenția în zonă. „Cred că după 10-15 minute s-a făcut această solicitare”, a afirmat Dușa.