Ministrul Apărării, Mircea Duşa, a declarat, miercuri, că, statistic vorbind, Sărbătorile de Crăciun de anul acesta au fost cele mai liniştite, „semn că intrăm în normalitate”, oficialul precizând că nu mai sunt niciun fel de probleme în ţară din cauza condiţiilor meteorologice.
„Se pare că am avut un Crăciun mai liniştit şi concluzia tuturor statisticilor pe care le-am făcut astăzi dimineaţă este aceea că anul acesta sărbătorile de Crăciun sunt cele mai liniştite şi că în ultimii cinci ani au fost probleme deosebite, dar anul acesta au fost cele mai liniştite, semn că România intră în normalitate”, a spus Duşa.
Acesta a precizat că drumurile judeţene, naţionale sunt deblocate, fiind reluată alimentarea cu energie electrică în localităţile unde aceasta fusese întreruptă din cauza problemele meteorologice.