Ministrul Administraţiei şi Internelor, Mircea Duşa, a anunţat vineri, că numărul românilor cu domiciul stabil în străinătate și care au drept de vot este de 441.769.
„Numărul românilor majori care au domiciliul stabil în străinătate este de 441.769 de persoane”, a precizat Duşa, citat de Mediafax.
MAI a mai anunțat că respectivele persoane, care figurează în baza de date a Direcţiei Paşapoarte, vor putea să voteze pe liste suplimentare la sediile ambasadelor şi misiunilor diplomatice.
MAE a organizat 306 secții de votare în străinătate, unde au fost trimite câte 452.300 de buletine de vot.
Dacă la referendumul organizat în această vară pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu, 18.292.464 de români erau înscrişi pe listele electorale, pentru alegerile parlamentare din 9 decembrie, Biroul Electoral Central a anunţat un număr cu 44.000 de electori mai scăzut, respectiv 18.248.414 de alegători.