UPDATE 13:30: După aproximativ o oră, Diaconu a părăsit Parchetul, după ce a luat la cunoştinţă acuzaţiile ce i se aduc de procurori.
„Am luat act? Ce limbaj e asta? Nu m-am uitat pe nimic. ei au vorbit acolo între ei, au limba lor, foarte interesantă. Luna viitoare iar”, a declarat Diaconu la ieșirea din sediul Parchetului.
Ministrul Culturii, Mircea Diaconu, a fost audiat luni la prânz la Parchetul General, în dosarul în care este acuzat de conflict de interese. Şi asta, ca urmare a acordării unor contracte de drepturi de autor soţiei sale, în perioada în care senatorul se afla şi la conducerea Teatrului Nottara.
„Mă duc sus să le explic cum se trăiește în teatru, că habar nu au cum se trăiește în teatru , domnii aștia nu prea știu și multa lume nu știe”, a declarat Diaconu la intrarea în sediul Parchetului.
Procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție au declanșat, în ianuarie, urmărirea penală împotriva lui Mircea Diaconu pentru conflict de interese, după o sesizare a ANI.