Mircea Cărtărescu: Partidele sunt într-o mare criză de identitate. Strada este noua agora virtuală a lumii moderne

Publicat: 05 02. 2017, 12:39
foto: Facebook Mircea Cartarescu

Mircea Cărtărescu s-a alăturat protestatarilor care s-au aflat sâmbătă seară în piața Victoriei, scandând împotriva ordonanței de urgență.

„Democrația în era Facebook e cu mult mai participativă, mai directă și mai rapidă decât înainte. Partidele politice sunt actualmente scăldate, și uneori topite în magma socializării pe net. Rețelele încep să semene mai degrabă cu agora antică, unde totul se decidea între toți cetățenii.

La noi, și probabil și aiurea, partidele sunt într-o mare criză de identitate, căci societatea a devenit mult mai complexă decât acum câteva decenii: ce clase sau categorii de oameni moderni se mai simt reprezentate ideal de partide sau de dicotomia stânga/dreapta?

E motivul pentru care PSD, partidul votat mai ales de oameni mai tradiționaliști, care n-au trecut, că mijloace de informare, de televizor a rezistat și a prosperat, pe când celelalte au diminuat. Această înapoiere e forță aparentă, dar și slăbiciunea reală a PSD.

Căci, deși n-are opoziție serioasă în celelalte partide, el și-a găsit un mare opozant într-o structură mult mai avansată, azi, decât partidele politice: supra-conștiință și gândirea colectivă a rețelelor de socializare.

Nu vreau să spun prin asta că sistemul tradițional de partide și-a pierdut rolul în democrație, ci că alături de ele a apărut un nou actor care va schimbă foarte repede, vrem sau nu vrem, regulă jocului. Stradă, cum o vedem azi, e nouă agora virtuală a lumii moderne”, a scris Mircea Cărtărescu pe facebook.