Mircea Cărtărescu: Între revendicările străzii, una mi se pare foarte importantă – controlul societății asupra audiovizialului
Mircea Cărtărescu a scris pe contul său de Facebook că, din revendicările persoanelor care au ieșit în stradă în Capitală și în stradă, în urma incendiului din clubul Colectiv, una dintre ele i-a atras atenția și i se pare foarte importantă, chiar dacă a apărut „doar sporadic” în mulțime, și anume „controlul societății asupra audiovizualului”.
„Între revendicările străzii a apărut doar sporadic una care mi se pare foarte importantă: controlul societății asupra audiovizualului. Televiziunile publice au fost, de-a lungul acestor lungi ani post-decembriști, mijloace de mințire, manipulare, cretinizare și învrăjbire a comunității românești. Sloganul din timpul pieții golanilor, “Ați mințit poporul cu televizorul”, a fost valabil de atunci și până azi. La fel de infestate de mafioți și de lichele ca și lumea politică, aparținând uneori unor securiști și infractori dovediți, televiziunile au fost permanent în slujba grupărilor politico-economice care-au confiscat România. Au servit ca instrumente de șantaj, de defăimare, de calomnie, de împroșcare cu noroi nu doar a adversarilor politici, ci a tot ce e valoros în această țară. Au promovat un limbaj suburban, de o violență pamfletară fără limite. Au indus disprețul pentru educație și cultură prin promovarea unor emisiuni kitsch, la a căror vedere ți se face rușine că ești om. Au propus ca modele “vedete” din cea mai joasă moral și spiritual lume cu putință, indecentă din toate punctele de vedere. Această mocirlă în care s-au scufundat televiziunile nu mai poate continua.
Nu sunt pentru cenzură, ci pentru o integrare a televiziunilor în planul unei societăți mai bune. Căci, oricât de naivi ne-ar crede unii, e absolută nevoie să visăm acum la o lume mai bună. În definitiv, dacă nu acum, atunci când?„ a transmis Cărtărestu pe Facebook.
După tragedia din clubul Colectiv, câteva zeci de mii de persoane au protestat în Capitală și în mai multe orașe din țară.
În urma incendiului din clubul Colectiv au murit 46 de persoane, iar 83 de persoane fiind în continuare internate în spitalele din București.