Scriitorul Mircea Cărtărescu a scris pe Facebook că a stat toată noaptea și a analizat toate argumentele pro și contra asupra faptului că Bob Dylan a primit premiul Nobel pentru literatură și a ajuns să fie de acord cu asta, deși, inițial, se arăta șocat că muzicianul a primit o astfel de distincție, notând că "Dylan nu avea nevoie de premiul asta".
"Iată poziția mea definitivă, după ce peste noapte (un sfetnic bun) am cântărit toate argumentele pro și contra: este minunat că Bob Dylan a primit premiul Nobel pentru literatură! Literatură nu este o cetate cu ziduri rigide, ci un loc deschis, supus tuturor influențelor și schimbărilor, o oglindă a lumii așa cum e ea în fiecare moment. Deschiderea literaturii spre zonele marginale, spre cultură pop, spre stradă, spre altceva și altfel nu poate fi decât fericită. În personalitatea lui Bob Dylan avem, iconic, acest melanj de tradiție populară și tradiție a modernității poetice, îmbinare de Woody Guthrie și Dylan Thomas, posibilă numai prin mijlocirea unui uriaș talent", se arată în mesajul postat vineri de Mircea Cărtărescu pe Facebook.
Mircea Cărtărescu s-a răzgândit! "Este minunat că Bob Dylan a primit premiul Nobel pentru literatură!"