Mircea Beuran rămâne în arest la domiciliu. Decizie definitivă (VIDEO)

Publicat: 20 02. 2020, 09:56
Foto: Inquam Photos / Ilona Andrei

UPDATE:Magistrații Curții de Apel bucurești au decis, joi, să respingă cererea DNA, care cerea arest preventiv pentru fostul șef de la Floreasca, dar și pe cea a lui Beuran, care voia în libertate.

Astfel, chirurgul rămâne cu aceeași măsură, cea de arest la domiciliu.

Decizia este definitivă.

Știrea inițială

Mircea Beuran a ajuns joi dimineață la instanță. Chirurgul contestă măsura preventivă din dosarul de luare de mită. Procurorii susțin că Beuran a primit 10.000 de euro de la un alt medic pentru a-l ajuta să obțină un post de asistent universitar de la Universitatea de Medicină și Farmacie din București.

Mircea Beuran nu este mulțumit de măsura impusă de magistrați după ce procurorii anticorupție l-au reținut, iar ulterior au cerut să fie cercetat în stare de arest prevenitiv. Magistrații Tribunalului București au decis însă să îl plaseze în arest la domiciliu.

În același timp, o contestație a fost depusă și de procurorii DNA, pentru că aceștia cer în continuare ca Mircea Beuran să fie cercetat în arest preventiv, întrucât, în opinia lor, chirurgul a recunoscut faptele și ar exista probe solide împotriva lui. În dosar există interceptări conform cărora, Beuran a recunoscut că a primit suma de 10.000 de euro drept mită.

Contestațiile sunt analizate de magistrații de la Curtea de Apel București.

„Voi răspunde la tot ce trebuie să răspund. În continuare, sunt tot pe acest dosar”, a declarat Beuran, joi dimineață, în fața instanței.

Potrivit procurorilor, în calitatea sa de președinte al Senatului Universitar, director al Departamentului 10 Chirurgie, șef al Disciplinei Chirurgie Generală, conducător de Doctorat și profesor universitar chirurgie generală în cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” București, Mircea Beuran ar fi primit, la finalul anului 2018, suma de 10.000 euro pentru a propune în cadrul Universității scoaterea la concurs a unui post de asistent universitar, cât și pentru a asigura câștigarea acestui concurs de către medicul de la care a primit banii.

În motivarea deciziei, judecătorul de la Tribunalul București susține că Mircea Beuran a transformat o instituție publică de prestigiu în propria „piață de desfacere”.

„Astfel, fapta presupus a fi săvârşită de către inculpat este de o gravitate extremă, care se răsfrânge asupra siguranţei şi eficienţei sistemului public de sănătate, în contextul în care medicii (care doresc posturi) accesează, prin intermediul inculpatului, aceste posturi, pe baza unor criterii pecuniare şi nu conform competenţei profesionale, urmate de obţinerea unor foloase considerabile pentru inculpaţii cu funcţii de decizie. Prin acţiunile sale, inculpatul a transformat o instituţie publică de prestigiu (…) în propria «piaţă de desfacere», ca sursă personală de venituri ilicite”, arată motivarea deciziei de a-l plasa în arest la domiciliu.

Medicul constituie un „pericol” în societate, ce nu poate fi ignorat. O lipsă de reacție din partea autorităților ar echivala cu o încurajare tacită a faptelor de acest gen.

„La aprecierea stării de pericol pentru ordinea publică trebuie avută în vedere şi rezonanţa socială deosebită pe care astfel de fapte le au în rândul opiniei publice. În mod evident, nu se poate ignora pericolul pe care inculpatul îl constituie pentru societate, iar lipsa unei reacţii ferme a autorităţilor ar conduce la o încurajare tacită la săvârşirea altor fapte similare, cu consecinţa scăderii încrederii populaţiei în capacitatea de protecţie a statului, a faptului că toţi funcţionarii statului primesc mită şi ar întări convingerea că numai prin ‘cumpărarea’ bunăvoinţei factorilor de decizie se poate ajunge la accesarea unor posturi considerate de neatins de către persoanele oneste care, prin îndeplinirea condiţiilor legale, tind la ocuparea unor astfel de posturi”, potrivit aceleiași motivări.

Nu în ultimul rând, magistratul a explicat că gravitatea faptei este amplificată și de faptul că Mircea Beuran a acționat în mod intenționat pentru „vânzarea unui post”.

Chirurgul Mircea Beuran este șeful echipei de medici care a desfășurat operația de la Spitalul Clinic de Urgență București, în timpul căreia o pacientă a fost cuprinsă de flăcări. Este vorba despre o femeie, în vârstă de 66 de ani la acel moment, care era bolnavă de cancer și care avea să-și piardă viața în urma intervenției chirurgicale cu pricina.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.