Mircea Băsescu va fi plasat în arest la domiciliu: Primele imagini cu acesta la ieşirea din închisoare (VIDEO)
Mircea Băsescu, fratele preşedintelui Traian Băsescu, judecat în dosarul privind mita pe care ar fi primit-o de la familia lui Bercea Mondial și aflat în arest preventiv din 20 iunie, va fi judecat în arest la domiciliu.
Miercuri, magistrații Curții de Apel Constanța au decis ridicarea măsurii arestului preventiv atât în cazul lui Mircea Băsescu, cât și al lui Marian Căpățînă, judecat în același dosar, iar decizia este definitivă.
Mircea Băsescu a ieșit din arest, miercuri, în jurul orei 14.40.
Mircea Băsescu şi Marian Căpăţână au fost arestaţi preventiv în 20 iunie, după ce familia lui Bercea Mondial a făcut publice înregistrări făcute pe ascuns de fiul acestuia, ce ar proba traficul de influenţă de care este acuzat fratele şefului statului.
Cei doi au fost trimişi în judecată în 14 iulie, în stare de arest preventiv, în dosarul în care fratele preşedintelui este acuzat că, prin intermediul lui Căpăţână, ar fi primit 250.000 de euro pentru a interveni la judecători să dispună o sentinţă favorabilă în procesul lui Bercea Mondial.
Dosarul în care Mircea Băsescu a fost trimis în judecată pentru trafic de influenţă, iar Marian Adrian Căpăţână pentru complicitate la această infracţiune a fost înregistrat la Secţia Penală a Tribunalului Constanţa.