Mircea Băsescu rămâne în arest la domiciliu, însă are voie să meargă la serviciu, două zile pe săptămână. Decizia a fost luată miercuri de magistraţii Tribunalului Bucureşti, care au admis în parte cererea formulată de Mircea Băsescu, permiţându-i acestuia să părăsească imobilul în care locuieşte în zilele de luni şi miercuri ale fiecărei săptămâni, informează ziuaconstanta.ro.
Astfel timp de trei ore pe zi, între 12:00 și 15:00, Mircea Băsescu poate merge să lucreze la sediul firmei unde este administrator și anume SC Fattoria Terrantica SRL, aflată în Zona Libera Constanța Sud.
Totodată, magistrații i-au permis Marian Căpățână, judecat în același dosar, să meargă la Spitalul Floreasca pentru un consult la secția cardiologie.
Mircea Băsescu şi Marian Căpăţână au fost arestaţi preventiv în 20 iunie, după ce familia lui Bercea Mondial a făcut publice înregistrări făcute pe ascuns de fiul acestuia, ce ar proba traficul de influenţă de care este acuzat fratele şefului statului.
Cei doi au fost trimişi în judecată în 14 iulie, în stare de arest preventiv, în dosarul în care fratele preşedintelui este acuzat că, prin intermediul lui Căpăţână, ar fi primit 250.000 de euro pentru a interveni la judecători să dispună o sentinţă favorabilă în procesul lui Bercea Mondial.