Subordonaţii din trustul fondat de Dan Voiculescu au ajuns să saboteze fundaţia umanitară înfiinţată de acelaşi patron, unde angajaţii şi persoanele nevoiaşe sunt obligate acum să plătească pentru faptele penale comise de mogul.
Pornind de la un anunţ privind salvarea unei fetiţe bolnave de leucemie, distribuit inclusiv de către jurnalistul Mălin Bot, realizatorul Antenei 3 Mircea Badea decis să lanseze un atac josnic la adresa ziaristului, pe motiv că în anunţul umanitar apare şi Fundaţia Mereu Aproape.
„Ia uiteeee, jegul denumit sugestiv Malin Bot considera ca e buna acum fundatia lui Voiculescu. Pai cum asa?!?! Sa-l injuram pe Voiculescu din greu, dar cand facem buba dam repede fuga sa ne salveze?! Basescu a ajutat vreodata un copil bolnav, porcule, sau doar i-a pocnit peste bot?”, a scris Mircea Badea, pe pagina lui de Facebook.
În replică, Mălin Bot se arată oripilat de faptul că „măscăriciul de la Felix TV” este atât de orbit de ură încât ajunge să înjure pe cineva care cere ajutor pentru un copil grav bolnav şi, implicit, să saboteze atât cauza în sine, cât şi fundaţia care gestionează fondurile.
„Mi se pare noaptea minții”, notează Mălin Bot, într-un editorial postat pe evz.ro. „Logica pe care o expune mascariciul condamnatului Voiculescu e de pițipoancă. Chiar daca Voiculescu a comis infracțiuni, el este bun și trebuie laudat sau chiar iertat pentru că a făcut o fundație care ajută cazuri grave. Cine a scris despre infracțiunile comise de Voiculescu e ”un porc” dacă îndrăznește să promoveze vreo cauză a acestei fundații”, continuă jurnalistul.
„Infractiunile comise de Dan Voiculescu nu au nicio legatură cu Fundația Mereu Aproape. Ca atare e anormal ca orice persoană care condamnă faptele penale ale lui Voiculescu să evite promovarea acțiunilor celor de la Fundația Mereu Aproape. Nu pot să fie condamnați acei oameni pentru faptele fondatorului organizației. (…) Nimeni de la fundație nu a încalcat legea, din cate știu eu, ca atare nu e normal ca statutul de infractor al lui Voiculescu să fie transferat asupra angajaților și voluntarilor Fundației Mereu Aproape”, mai scrie Mălin Bot.
În plus, jurnalistul atrage atenţia asupra faptului că nu el este autorul postării în cauză şi că ajutorul nu era solicitat pentru sine.
„În dimineața aceasta am distribuit pe Facebook, la cererea unei colege, un anunț umanitar pentru o fetiță bolnavă de leucemie. Nașa fetiței, care este prietena colegei noastre, a postat anunțul inițial pe rețeaua socială și eu am redistribuit acest anunț. Nu cunosc familia micuței bolnave și nu ceream vreun ajutor pentru mine. Pur și simplu am redistribuit un anunț la cererea unei colege”, mai precizează Mălin Bot.